Paul McCartney se va căsători pentru a treia oară, după ce muzicianul s-a logodit cu o femeie de afaceri din New York, Nancy Shevell, cu care are o relaţie de patru ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al starului, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al fostului membru The Beatles a refuzat să dea alte detalii.
Shevell, în vârstă de 51 de ani, divorţată, şi McCartney, în vârstă de 68 de ani, au început să se întâlnească după ce muzicianul s-a despărţit de cea de-a doua sa soţie, Heather Mills, în urmă cu patru ani.
Publicaţia americană Us Weekly informa, vineri, că muzicianul a cerut-o în căsătorie pe Shevell săptămâna trecută, în timpul unei cine romantice.
McCartney a fost căsătorit timp de 29 de ani cu fotografa americană Linda Eastman, care a murit în 1998 din cauza unui cancer mamar. Cei doi au avut împreună patru copii, printre care se numără şi designerul Stella McCartney.
S-a căsătorit la patru ani după decesul primei soţii, în 2002, cu fostul model britanic Heather Mills. Relaţia lor s-a terminat însă, în 2008, cu un divorţ foarte mediatizat şi costisitor.
Apropiaţii artistului britanic pot răsufla de această dată uşuraţi, deoarece tatăl lui Nancy Shevell are o avere estimată la 400 de milioane de dolari, iar ea nu pare interesată de averea starului. În plus, ea conduce o afacere de succes la New York. "Nancy provine dintr-o familie avută de pe coasta de Est, foarte asemănătoare celei din care provenea Linda, şi este confortabil pentru toată lumea să ştie că ea nu urmăreşte banii lui Paul", a declarat o sursă pentru revista People.
Nancy Shevell a devenit vegetariană, ca şi Linda, femeia despre care Paul McCartney a spus în trecut că era "lumina vieţii" sale, şi s-a luptat cu cancerul mamar, la fel ca şi prima soţie a cântăreţului.
Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr t