Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama, despre al-Qaida: Le-am taiat capul si pana la urma ii vom invinge

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Barack Obama s-a intalnit vineri cu trupele speciale responsabile de prinderea si uciderea lui Osama bin Laden. "Le-am taiat capul si pana la urma ii vom invinge", a spus presedintele american cu aceasta ocazie.

Declaratia sa a atras ropote de aplauze de la cei 2.300 de soldati din baza militara de la Fort Campbell din Kentucky, care s-au adunat sa-l asculte pe seful statului si sa ii omagieze pe colegii lor care au participat la raidul din Pakistan, informeaza Los Angeles Times.

Obama a precizat ca aceasta misiune a fost "una dintre cele mai mari operatiuni militare din istoria SUA".

"Strategia noastra merge si nu exista nicio dovada mai clara a acestui fapt decat ca in sfarsit s-a facut dreptate in cazul lui Osama bin Laden", a mai spus liderul de la Casa Alba.

Obama, insotit de vicepresedintele Joe Biden, le-a multumit soldatilor care au revenit din Afganistan. El a amintit intentia administratiei sale de a reduce trupele americane din acea tara, vara aceasta, insa a evitat sa spuna cand va avea loc retragerea definitiva.

Intalnirea, care se inscrie in seria de activitati publice ale presedintelui dupa uciderea lui bin Laden, printre care si vizita la Ground Zero, vine la doar o zi dupa o alerta nationala privind securitatea cailor ferate. Aceasta este prima amenintare terorista legata de materialele confiscate din complexul din Abbottabad, Pakistan, unde se ascundea Osama.

Barack Obama s-a intalnit vineri cu trupele speciale responsabile de prinderea si uciderea lui Osama bin Laden. "Le-am taiat capul si pana la urma ii vom invinge", a spus presedintele american cu aceasta ocazie.

Declaratia sa a atras ropote de aplauze de la cei 2.300 de soldati din baza militara de la Fort Campbell din Kentucky, care s-au adunat sa-l asculte pe seful statului si sa ii omagieze pe colegii l

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 20 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 26 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°