Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Gâlceava" de la Transporturi continuă? Comisarul-şef Bucur, bun de plată din cauza comisarului Feraru

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Dat pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie de propriul său subaltern şi prieten, comisar Adrian Feraru, fostul şef al Poliţiei Transporturi Constanţa condamnat pentru corupţie, comisar-şef Ioan Bucur, a fost obligat de instanţă să mai achite şi suma totală de 600 de lei din cauza denunţătorului său. Mai exact, povestea a început în urmă cu mai bine de un an, când comisarul-şef Bucur, eliberat deja de ceva vreme din închisoare - unde a ispăşit două treimi din pedeapsa de un an la care a fost condamnat pentru corupţie -, s-a adresat Curţii de Apel Constanţa cu o plângere împotriva hotărârii procurorilor de a nu începe urmărire penală împotriva fostului său tovarăş, comisarul Feraru. Prin plângerea formulată iniţial la Parchet, dar care i-a fost respinsă, fostul şef de la Transporturi îl acuza pe Feraru că, împreună cu Daniel Enache Dimciu, Dumitru Ştefan şi Nicolae Zavergiu, ar fi săvârşit infracţiunile de denunţ calomnios şi mărturie mincinoasă. Bucur susţinea în plângerea să că, în cursul anilor 2006 - 2007, Feraru, în calitate de şef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Port Constanţa, împreună cu Enache şi Ştefan, acesta din urmă director executiv al CNFR Navrom SA Galaţi - Sucursala Constanţa, ar fi formulat mai multe denunţuri împotriva lui. Fostul şef al Poliţiei Transporturi spunea că cei trei l-ar fi denunţat la DNA precum că, împreună cu Nicolae Mărgărit, Mihai Tîrpan, Paraschiv Caliţoiu, Meluţă Gurău, Claudiu Bucur şi Sorin Boldeanu, ar fi comis mai multe fapte penale, în timp ce Zavergiu ar fi dat declaraţii mincinoase care să susţină acuzaţiile celorlalţi trei. Periplul plângerii în instanţă Ioan Bucur susţinea că plângerile formulate de cei patru au fost soluţionate în sensul neînceperii urmăririi penale faţă de el şi de ceilalţi poliţişti acuzaţi, dat fiind că anchetatorii au constatat că faptele semnalate nu există. În replică, şi Bucur s-a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat

News.ro acum 16 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 49 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 2 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 33 minute
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 31 minute
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 49 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Premierul Spaniei vine în iulie în România. Ciolacu: E de notorietate prietenia Pedro Sanchez

HotNews acum 15 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că omologul său spaniol, Pedro Sanchez, urmează să efectueze o vizită în luna iulie în România, pentru a participa, între altele, şi la semnarea acordului bilateral privind dubla cetăţenie acordată românilor

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 4 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

S-a încheiat Adunarea Generală a EOC, eveniment care a fost găzduit de Palatul Parlamentului. Oraşul Istanbul a fost confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027

News.ro acum o ora
Cea de-a 53-a sesiune a Adunării Generale a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a încheiat, vineri, la Palatul Parlamentului, informează COSR. În cea de-a doua zi a reuniunii, Spyros Capralos, preşedintele EOC, a declarat închisă Adunar

Vremea

București
acum

28°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°