Elita societatii europene a consumat multa vreme vermut, fara ca bautura sa fi devenit, intre timp, foarte populara, desi fabricatia nu este complicata.
Traditia pretinde ca inventia acestei delicioase licori provine tocmai din antichitate, cand Hipocrate, tot cautand solutii tamaduitoare, a obtinut bautura, innobiland vinul cu aroma de tarhon si de alte ierburi.
De la idee, la afacere
Totusi, istoria considera ca adevaratul inventator al bauturii este un tanar italian, Benedeto Karrpano Antonio, din Torino, care, preocupat de obtinerea vinurilor din struguri selectionati de el, a avut ideea sa le asocieze cu aroma ispititoare a unor plante gasite pe povarnisurile de la poalele Alpilor. La baza acestora sta pelinul.
A rezultat o bautura de succes, careia - nu se stie de ce - i-a dat numele de vermouth, nume ce a ramas consacrat, odata cu reteta, pastrata multa vreme secreta.
Karrpanio a reusit sa fabrice bautura, dar n-a reusit sa faca din asta o afacere. N-avea stofa de bussinesman. Stofa o aveau posesorii de capitaluri si marii producatori de vinuri. Ei au transformat ideea in afacere, iar afacerera in alte afaceri din ce in ce mai prospere.
Fiecare producator de vermut a inceput sa-si faca propria reteta. Cati producatori, atatea amestecuri savante de vinuri, de ierburi, flori si frunze.
Pelinul a ocupat totdeauna un loc de baza, iar, de aici incolo, demara fantezia fiecaruia din cei care doreau sa-si faca propriul brand: musetel, menta, oregano, coada soricelului, soc negru, nucsoara, plus altele, ramase secrete pana astazi.
Colectionarii aduna orice
Europa a inceput sa fie invadata cu branduri: vermut roz si dulce cu zahar, alb si sec, amar si rosu sau auriu (italian), sec si auriu (frantuzesc).
Pasiunea vermutului depasea interesul pentru bautur