Jucătorii dinamovişti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu nu au fost incluşi în lotul pentru meciul cu Universitatea Craiova, ei fiind citaţi luni dimineaţă, la ora 9.00, la Serviciul Teritorial al DNA Craiova, în calitate de martori în urma plângerii formulate de Adrian Mititelu, potrivit Mediafax.
Cei doi vor fi audiaţi în acelaşi caz în care s-a prezentat la DNA, joi, 28 aprilie, şi fostul manager al Universităţii, Victor Piţurcă.
Mititelu se află în conflict cu Piţurcă, pe care l-a demis de la echipă , la începutul acestui an, în urma unor neînţelegeri financiare. Patronul Universităţii i-a oferit, anul trecut, lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă.
În urma scandalului dintre cei doi, jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fugit în data de 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, şi au cerut şi au obţinut din partea Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF să fie declaraţi liberi de contract, în baza dezlegărilor în alb, pe care patronul i le-a dat lui Piţurcă. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci că cei doi jucători au fost "furaţi" de Victor Piţurcă.
Fostul manager al oltenilor a declarat, într-o emisiune televizată din 14 martie, că, la rândul său, deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl incriminează "clar" pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele.
"La mine pe masă sunt nişte dosare, care îl incriminează foarte clar, sunt dosare semnate de instituţii ale statului, depuse, şi care mi-au fost într-un fel trimise ca să fac eu plângere. Dar pe mine nu m-a interesat acest lucru, nu mă interesează toate mizeriile făcute de el. Datoriile lui se ridică la circa 15-20 de milioane de euro. Dacă el are impresia că eu am făcut ceva în afa