Caragiale e un satiric necruţător al presei româneşti din vremea sa şi nu numai.

Personajul narator se desparte de nenea Stasache pentru a întâlni, nu peste multă vreme, „un eminent artist dramatic". Scena se repetă aproape identic. Eminentul artist dramatic dă drumul unei tirade despre cât de grea e situaţia teatrelor noastre dramatice în special şi a artei noastre în general. Situaţie la care „statul ar trebui să se gîndească". Următorul şi ultimul e amicul Mitică. Şi acesta se plânge c-o duce rău. Doicii angajate pentru fetiţa sa, Sisilica, i-a venit menstruaţia în timp ce alăpta şi, în consecinţă, nu mai asigură odraslei laptele cuvenit:

„- Monşer, stăm rău! foarte rău! e ceva deplorabil şi ridicul în acelaşi timp... Şi asta, să-mi dai voie să-ţi spun, e trist nu numai pentru noi ca părinţi, care orişicum e o durere, nu poţi să zici! ca să-ţi expui un copil în cea mai fragedă vîrstă; căci în definitiv un părinte mai poate avea un copil; şi nu din egoism o spun; dar e trist pentru ţara întreagă să te vezi la discreţia capriţiului unei doici! pentru că, imaginează-ţi că existenţa unui copil - Sisilica, fetiţa noastră, de exemplu - este, din cauza ei periclitată; căci doctorul pretinde că noi n-am păzit-o îndeajuns, şi laptele este stricat, ceea ce nu mai poate conveni pentru nutriţiune; neavînd încă formate sucurile gastrice; şi fireşte suntem desperaţi, încît nu mai avem alt refugiu decît la biberon, fiind d-abia la şase luni!... Şi ea, mizerabila! n-a mai avut răbdare! Să fi avut măcar încă patru luni: puteam s-o înţărcăm. Înţelegi?"

Amicul Mitică are, aşadar, o problemă cu doica fetiţei, mai precis cu menstruaţia doicii. E însă o problemă care trebuie rezolvată de stat:

„- Şi statul, urmează, din ce în ce mai enervat, bietul părinte, stă cu mîinile-ncrucişate, şi nu vrea să se gîndească serios, cînd este vorba de o chestiune care int