Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI a incheiat evaluarea in Romania - Vezi concluziile finale

Publicat in Ziare.com, luni 9 mai 2011 ·

FMI a prezentat, luni, concluziile primei evaluari a noului acord stand-by de tip preventiv incheiat cu Romania. La finalul evaluarii, Jeffrey Franks, seful misiunii FMI pentru Romania, s-a declarat multumit de progresele inregistrate de tara noastra.

"La nivelul misiunii noastre am ajuns la un acord in privinta evaluarii. Progresele bune, tintele cantitative au fost indeplinite si am ajuns la un acord cu privire la politicile necesare. Nu am facut modificari importante in ceea ce priveste proiectiile. Putem vedea semne importante pentru ca economia sa-si revina si sa isi reia cresterile", a declarat Franks, luni, in cadrul conferintei de la sediul BNR.

In acelasi timp, Franks a precizat ca prima transa din noul acord stand by de tip preventiv al FMI cu Romania ar putea fi, in cazul in care va fi nevoie sa fie accesata, de 475 de milioane de euro si aratat ca noua scrisoare de intentie va fi analizata de Consiliul Director al FMI in ultima parte a lunii iunie.

In ceea ce priveste estimarile legate de cresterea economica, acestea se mentin la 1,5% in 2011, crestere bazata pe exporturi puternice si sustinerea cererii interne, si de pana la 4%, in 2012.

Atentie la inflatie!

"Cresterea este de asteptat sa ia amploare in 2012, ajungand la 3,7-4%. Inflatia a crescut mai repede decat am estimat, dar acest lucru e cauzat de presiunile preturilor la alimente si combustibililor la nivel international. Desi exista asteptari ca inflatia va scadea in a doua parte a anului, ne asteptam ca inflatia sa se situeze peste nivelul de 5% estimat de BNR.

Banca Nationala trebuie sa ramana in continuare vigilenta fata de un nou val de presiuni inflationiste si va fi nevoie sa-si ajusteze politicile in urmatoarele luni, pentru a atinge tinta de inflatie in 2012.

Pe fondul fiscal, am avut unele tinte incurajato

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum 58 minute
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 3 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Un jurnalist român și alți doi americani sunt anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă din Ucraina

Adevarul acum o ora
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina, în regiunea Kursk.

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 39 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°