Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugăciunea corectă

Publicat in Jurnalul, luni 9 mai 2011 ·

"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care dacă-i cere fiul său o pâine să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii" (Pilda "Stăruinţa în rugăciune", Evanghelia după Matei).

Am preluat integral această pildă, exceptând numerotarea paragrafelor, aşa cum este făcută în Biblie. De altfel, am convingerea că fiecare pildă din Noul Testament este ca o casă, care adăposteşte lucruri valoroase, dar nu putem privi către un lucru pentru a înţelege arhitectura casei, deci nu putem interpreta un singur paragraf, fără a privi contextul sau pilda, în întregime. Pilda "Stăruinţa în rugăciune" dezvăluie aspecte frumoase, dar şi ascunse ale rugăciunii. Cu toţii cunoaştem expresia "cere şi ţi se va da", dar ne-am aplecat mai pu­ţin atenţia asupra observaţiei pe care o face Iisus în legătură cu "primi­rea". El ne spune că "primim" de la Dum­nezeu ceea ce cerem şi asta se în­tâmplă fără dubii. "Dacă voi, care sun­teţi răi, ştiţi să le daţi copiilor voştri daruri bune, cu atât mai mult Ta­tăl va da lucruri bune celor care cer". Vedeţi, Tatăl le dă lucruri bune celor care cer! Iar acum vă spuneţi; "Doamne, păi eu am cerut şi aia, şi aia, am cerut să fiu fericit, am cerut să iubesc şi să fiu iubit, dar sunt singur cuc". Fiecare dintre noi ar putea face o listă uriaşă, poate mai lungă decât efectele adverse şi secundare ale unor medicamente, fiecare ar scrie acolo câte a cerut şi i s-a dat invers, de câte ori a bătut şi i s-a închis uşa, de câ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul „Reporteri fără frontiere”, Christophe Deloire, a MURIT la 53 de ani. Conducea de 12 ani organizația ce apără libertatea presei în lume

Gandul acum 19 minute
Directorul „Reporteri fără frontiere”, Christophe Deloire, a murit sâmbătă, 8 iunie, la vârsta de 53 de ani, în urma unui cancer galopant, a informat publicația Reporters Sans Frontieres, RSF. Deloire se afla de 12 ani în fruntea instituției ce apăr

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 27 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 3 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 4 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°