Unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie din ultimele luni s-a produs vineri după-amiaza pe ruta Timişoara – Moraviţa, în zona podului dintre Şag şi Pădureni.
În urma coliziunii dintre un autoturism Volkswagen care venea dinspre Moraviţa spre Timişoara, şi un Opel, care venea din sens opus, trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au ajuns la spital.
Conform informaţiilor poliţiştilor veniţi la locul accidentului, autovehicul Volkswagen Touareg, condus de Iacob Chişărău, director al Modlomin Moldova Nouă şi consilier judeţean la Consiliul Judeţean Caraş Severin a Chișărău, a intrat pe contrasens, în depășire.
Maşinile s-au ciocnit frontal, şi în urma impactului, care a fost unul extrem de puternic, Opelul a fost la un pas de a fi aruncat de pe pod. Trei dintre ocupanţii autoturismului Opel – studenţi din Reşiţa, şi-au pierdut viaţa, un al patrulea pasager al maşinii fiind în stare gravă la spital.
Consilierul judeţean şi o femeie care se afla cu el în maşină au fost transportaţi la spital, starea lor fiind stabilă. Iacob Chişărău a fost verificat cu aparatul alcooltest, care a indicat faptul că nu consumase băuturi alcoolice.
Poliţiştii urmează să stabilească exact, în urma cercetărilor, în ce împrejurări s-a petrecut accidentul. Unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie din ultimele luni s-a produs vineri după-amiaza pe ruta Timişoara – Moraviţa, în zona podului dintre Şag şi Pădureni.
În urma coliziunii dintre un autoturism Volkswagen care venea dinspre Moraviţa spre Timişoara, şi un Opel, care venea din sens opus, trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au ajuns la spital.
Conform informaţiilor poliţiştilor veniţi la locul accidentului, autovehicul Volkswagen Touareg, condus de Iacob Chişărău, director al Modlomin Moldova Nouă şi consilier j