Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele văduvelor lui Bin Laden

Publicat in Jurnalul, luni 9 mai 2011 ·

Foto: Reuters Amal, tânara din Yemen cu care Osama bin Laden s-a căsătorit în 2000, a acceptat să facă dezvăluiri despre familia teroristului saudit anchetatorilor pakistanezi. Ultima şi cea mai tânără dintre cele şase soţii ale celui mai căutat criminal de pe planetă a povestit că înainte de a se ascunde timp de cinci ani în casa din Abbottabad, familia teroristului saudit a locuit doi ani şi jumătate în satul Chak Shah Mohammad, din districtul Haripur, aflat în nordul Pakistanului. Aceste dezvăluiri au dus la concluzia că Bin Laden părăsise zonele tribale de la graniţa cu Afganistanul încă din 2003 su 2004, unde ar fi fost mai uşor de găsit, preferându-le pe cele urbane din nordul Pakistanului, unde ar fi dat mai puţin de bănuit. Aceste manevre ale liderului Al Qaida i-au făcut suspicioşi pe americani, care cred că a existat o oarecare complicitate între serviciile de securitate pakistaneze şi extremiştii pakistanezi, fapt pentru care Washingtonul a criticat Islamabadul ca a folosit o "dublă măsură" în cooperarea antiteroristă, scrie presa franceză.

Mama lui Hamza, favorita

Celelalte două soţii ale lui Bin Laden găsite după atacul american în locuinţa secretă a liderului Al Qaida din Abbottabad, Oum Hamza (Mama lui Hamza) şi Oum Khaled, ambele de origine saudită, urmează a fi interogate de serviciile secrete pakistaneze. Despre ele, Amal a spus că ştiu foarte multe secrete despre reţeaua teroristă a lui Bin Laden, mai ales Oum Hamza. "Era favorita lui Bin Laden, pentru că avea studii islamice", a povestit Nasser al-Bahri, fosta gardă de corp a lui Bin Laden în peioada 1997-2000, la Kandahar.

Oum Hamza devenise sfetnicul de nădejde al teroristului saudit, care se sfătuia mai întâi cu ea pentru deciziile pe care trebuia să le ia. Avea mare încredere în această femeie cu 8 ani mai mare decât el, care provenea dintr-o familie înstărită din Mecca şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 3 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 6 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 3 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Un turist de 43 de ani a murit electrocutat într-o cadă cu hidromasaj

Mediafax acum 2 ore
Victima, Jorge Guillén, un puşcaş marin, se afla în vacanţă cu Lizzette Zambrano, în vârstă de 35 de ani, o profesoară de şcoală primară din El Paso, Texas. Cei doi, ambii din El Paso şi cu dublă cetăţenie americană şi mexicană, erau soţ şi soţie. P

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 4 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°