Crin Antonescu are o obsesie. Va ganditi ca nu poate dormi noaptea chinuit de alianta contra naturii cu securistul Felix, in care i-a tarat pe cei care se pretind urmasii Bratienilor. Sau poate il apasa mutarea PNL in stanga politica, in subordinea PSD. Sau poate nu stie cum sa retracteze declaratia potrivit careia cota unica nu este o chestiune imuabila.
Sau, ma gandesc, o avea motive sa se perpeleasca zi si noapte realizand ca un procent de 66% neincredere a electoratului o fi mai important decat cocotarea pe prima pozitie, cu doar 26% incredere, intr-un top care nu arata decat impotenta politicii romanesti.
Niciuna dintre ele. Pe Crin Antonescu il obsedeaza Andrei Plesu si nu pierde nicio ocazie sa-si exhibe aceasta fixatie. Ultima oara a facut-o chiar la congresul tineretului liberal, de la sfarsitul saptamanii trecute.
Va ganditi ca un intelectual liberal, istoric, promotor al revolutiei bunului simt, ar putea fi obsedat de scrierile uneia dintre cele mai luminate minti ale Romaniei. De profunzimea, simplitate si umorul care magnetizeaza orice om cu nitica minte atunci cand il citeste pe Andrei Plesu.
Nu. Prietenul lui Voiculescu-Felix, al lui Iliescu si Nastase si-a facut un dusman preferat din Andrei Plesu. L-o fi injurat dl. Plesu? I-o fi luat nevasta? I-o fi pus magiun pe clanta? Nimic dint toate acestea. Crin Antonescu il uraste pe Andrei Plesu, pentru oglinda pe care i-a asezat-o in fata fara menajamente. Il uraste pentru ca Andrei Plesu nu numai ca a vazut, dar a si afirmat nuditatea imparatului penelist (caci liberal ma indoiesc din ce in ce mai tare ca este).
Andrei Plesu i-a vazut si nu i-a tacut suficienta, lipsa de proiect, narcisismul, mediocritatea intelectuala, inclinatia catre facil si vulgaritate, tatismul, lenea si alergia la critica, pe scurt, esenta profund caragialeasca.
