Pana la un punct, Siria seamana perfect cu Libia. Acelasi tip de regim dictatorial care concentreaza toata puterea in mainile sale si suprima drepturile omului, acelasi val de revolte populare, acelasi tip de reactie in care guvernul inabuse in sange demonstratiile. Si totusi, NATO a intervenit in Libia, dar e practic imposibil s-o faca si in Siria. Si nu numai pentru NATO ca organizatie, ci si pentru membrii sai individuali. De ce, daca avem acelasi tip de genocid?
E simplu. Siria nu e Libia. Tarile in sine nu sunt asemanatoare, iar conditiile si consecintele unui atac ar fi mult diferite. Regimul de la Damasc e mult, mult mai puternic, mai bine conectat si cu o capacitate de retaliere mai mare decat cel al lui Gaddafi.
Desi, in cazul in care represiunea devine extraordinar de sangeroasa, cu ucideri in masa, Occidentul ar putea interveni militar, ipoteza e utopica, iar la aceasta ora un atac pe modelul Libia e imposibil. Din cinci motive mari si late, toate tinand de faptul ca pierderile ar fi mult prea mari. Iar sansele de reusita, infime.
1. Interventia ar starni un conflict regional
Sa fie clar, regimul dictatorial al lui Bashar al-Assad domina tara dupa aceeasi reteta folosita in interior de Gaddafi, dar sta cu totul altfel pe plan extern. Are aliati. Aliati puternici. Aliati care pot aprinde intregul Orient Mijlociu.
Primul dintre ei este Iranul, al carei regim islamist radical sprijina Siria din toate puterile. Pentru ca acesta e antiamerican si antiisraelian si el, dar mai ales pentru ca e la randul sau unul dintre putinii sustinatori ai regimului de la Teheran, vazut ca amenintator de multe state din regiune si din lume.
Daca regimul de la Damasc ar cadea, Iranul ar pierde nu numai un aliat, dar ar avea un vecin mult mai putin prietenos, dar mai inclinat spre Occident. Iar iranienii nu-si
