Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Albia Cuiejdiului înghite 80 de parcări

Publicat in Adevarul, marți 10 mai 2011 ·

Lucrările de amenajare a malurilor pârâului afectează locurile închiriate de conducătorii auto pe Bulevardul Dacia. Şoferii în cauză îşi vor primi banii înapoi daţi pe chirie, dar vor trebui să caute un alt loc în care să-şi lase autoturismul.

Cei 80 de pietreni care aveau locuri pentru maşină pe malul pârâului vor avea bătăi de cap cu un alt spaţiu de parcare până în luna iunie a anului viitor.

„Lucrările de amenajare au fost demarate deja şi acum încercăm să găsim soluţii pentru a-i împăca pe toţi, însă este destul de greu, mai ales că în zona respectivă nu sunt spaţii pentru a amenaja alte locuri de parcare“, a spus Laurenţiu Dulamă, directorul societăţii Parking.

În cazul contractelor de închiriere deja expirate, nu vor fi întocmite altele noi în această perioadă, iar cei care au actele valabile vor primi banii înapoi sau vor aştepta finalizarea lucrărilor şi nu vor mai plăti noul loc de parcare pentru lunile rămase din vechiul contract.

Chirie de 11,08 lei pe lună

Pentru o lună, chiria este de 11,08 lei, iar suma restituită fiecărui locatar se va calcula prin înmulţirea cu numărul de luni rămase până la finalizarea contractului.

„Eu stau mai spre capătul bulevardului. Dacă mi se va cere să-mi mut maşina, o fac pentru că nu am altă soluţie, dar nu ştiu unde. Ziua sunt la serviciu, iar seara cred că o voi duce în parcarea de la supermarket, dacă ne vor permite cei de acolo“, a spus inginerul Vasile Cozma. Pietrenii care au închiriat parcări pe strada Orhei ar putea scăpa, momentan, de chinul găsirii unui alt loc, conducerea societăţii Parking încercând să ajugă la un consens cu responsabilul de lucrări.

151 de noi locuri de parcare în zona Cuiejdi

„Zilele acestea se întruneşte comisia rutieră şi sperăm ca pe Orhei să putem păstra parcările pentru că sunt trei benzi de circul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum 56 minute
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum o ora
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 3 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Preliminariile UEFA Champions League: FCSB va înfrunta campioana statului San Marino, Virtus AC

Mediafax acum o ora
FCSB va înfrunta campioana statului San Marino, Virtus AC, în preliminariile UEFA Champions League, sezonul 2024-2025. Primul meci se va disputa pe San Marino Arena, pe 9 sau 10 iulie, în timp ce a doua manşă va avea loc pe 16 sau 17 iulie, la Bucur

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 3 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°