Probabil, pentru că nu mai avea ce face cu chitara şi cu corzile vocale, sau pentru că tot românul se viseaza parlamentar, ministru ori cel puţin preşedinte, Victor Socaciu s-a lăsat făcut parlamentar.

Aici, urmând obiceiurile casei, a dormit trei sferturi din mandat. Apoi fie pentru că a auzit că vin alegerile, fie pentru că o voce i-a şoptit ceva în creieraş, din somnul a raţiunii s-a trezit direct scriind; posibil cu mâna altuia, el dictând doar ideile, pe care, evident, altcineva le dicta minţii lui lenevite. Sau poate s-a trezit direct semnând.

Căci cum altfel să înţelegem generoasa, naţionala, geniala lui idee, transpusă într-un proiect de lege, ca românii, şi aşa în mare parte nărăviţi la lenea minţii, să nu mai citească subtitrările de la televizor, ci să asculte vocile care dublează în română replicile originale.

Adică, să nu se mai obosească românul să înveţe să citească sau să înveţe oarece limbi străine cu care să se descurce prin lume şi din când în când să corecteze inepţiile traducătorilor de la televiziune.

Nu cred că proiectul lui Socaciu era linia principală de atac pentru a transforma complet românul (omul) într-un pitpalac trist de la circ, care deschide gura şi înghite tot ceea ce i se aruncă: fie seminţe, fie şuruburi. Cred mai degrabă că el face parte din pregătire, din liniile laterale, neguroase, din frăgezirea opiniei publice deja lipsite în mare parte, prin “educarea tv”, de atributul raţiunii proprii.

Din fericire, deocamdată, din ceea ce am văzut, reacţiile potrivnice le-au întrecut pe cele de la orice altă temă; sute, poate deja mii de mesaje viguroase contra prostiei fudulite parlamentar în aşa zisul proiect de lege.

Să citeşti (!) şi să nu crezi; românii încă vor să citească.

Poate nici cu lenea nu-i aşa rău: ori fi unii care o trăiesc, dar şi mulţi alţii care o simulează, ca să adoarmă vigilenţa