Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Fiscul este una dintre cele mai ineficiente instituţii

Publicat in Capital, marți 10 mai 2011 ·

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este una dintre cele mai ineficiente instituţii, a declarat luni seară, la TVR, preşedintele Traian Băsescu, arătând că inspectorii acestei instituţii nu sunt bine distribuiţi în teritoriu, neputând acoperi bine activitatea de colectare a taxelor din marile oraşe cu activitate economică.

'Să vă dau un exemplu din judeţ de la mine. Mergeţi la Eforie Nord, cred, nu mai ţin minte unde am văzut. Era ANAF Eforie şi ANAF Techirghiol unul lângă altul pe aceeaşi stradă. Câte taxe sunt de colectat în Eforie, când 90% din taxele care sunt de colectat se colectează din localităţile capitală de judeţ? Bucureştiul e capitală de judeţ. Ia nene, cele 300 de ANAF-uri pentru Eforie, Tekirghiol, Amara, Borsec şi du-le la Bucureşti, la Timişoara, la Cluj, la Iaşi, la Constanţa, acolo unde este activitate economică', a spus şeful statului.

Introducerea unui sistem integrat de informatizare a întregii activităţi a Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) se va solda şi cu reduceri ale personalului acesteia, fiind avansată cifra de 20% dintre angajaţi, însă reducerile vor avea loc într-un proces de durată, a declarat la sfârşitul lunii aprilie ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

'Va fi un proces de restructurare, realocare şi de reduceri. Este un întreg proces, dar acesta nu se va întâmpla mâine-poimâine pentru că acel sistem integrat de informatizare nu poţi să îl introduci azi şi să îl aplici mâine. Deci nu poţi acum să desfiinţezi nişte unităţi fiscale (...) Vrem să consolidăm unităţile fiscale, cele teritoriale, să devină mai puternice, vrem să introducem un sistem integrat de informatizare a întregii activităţi, să desfiinţăm ghişeele, deci un lucru care va dura pentru că avem nevoie şi de bani. Suntem în discuţii şi cu Banca Mondială şi în urma implementării acestu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°