- Istoric - nr. 780 / 11 Mai, 2011 Amintirile ne sunt un toiag in drumul vietii, in calea uitarii. Eu am primit un asemenea toiag inca din copilarie. Cea dintai carte imprumutata de la modesta biblioteca publica, din localitatea mea natala, a fost "Am plecat din sat”, de Ion Vlasiu. Eram mandra si bucuroasa, in acelasi timp, pentru ca, intre filele acesteia, am regasit nume de localitati, denumiri de dealuri si vai, de carari, de poteci si razoare, pe care eu insami le strabatusem cu piciorul si, mai ales, Muresul nostru drag. Dar am regasit, apreciez acum, in primul rand, necazurile, iluziile si visele copilariei si adolescentei, impilate de saracie si razboi; dramatismul copilariei, impovarat de mari tristeti; nazuinte si nadejdi spulberate, dar si, cu deosebire, dragostea de natura, legatura intrinseca cu locul de obarsie, cu "iarba verde de acasa”. Am descoperit increderea in oameni, in vremuri mai bune pentru noi, cei pamanteni, dar si pentru omenire. Oare, il cautam inca de pe atunci pe domnul Ion Vlasiu? Tot ce se poate. Mai tarziu, ca studenta la Litere, am petrecut multe ore cu cartile sale in sala de lectura, convinsa fiind ca, asa cum afirma Ion Vlasiu, "cartea este marea scoala a societatii, este mijlocul unanim de stimulare a personalitatii”. Peste ani, ca redactor la Studioul de Radio Targu-Mures, l-am intampinat, cu emotie si veneratie, deopotriva, pe Maestru – cum i se spunea, cu tot respectul cuvenit scriitorului, sculptorului, pictorului si ganditorului Ion Vlasiu. Atunci, de 8 Martie, ne-a adresat noua, femeilor – pe calea undelor –, cuvinte de admiratie si apreciere, consideratii si elogii pentru cea care l-a insotit pe tot parcursul vietii: FEMEIA, in multiplele-i ipostaze - de mama, bunica, matusa, colega de banca si de joaca, iubita, sotie si fiica. De cate ori am simtit ca viata incearca sa ma doboare, am deschis "In spatiu si timp”, cart