Bulgaria va găzdui, timp de o lună, patru avioane-cisternă americane care vor furniza carburant avioanelor militare americane în Afganistan, a anunţat miercuri Guvernul de la Sofia, citat de AFP.
"Guvernul a autorizat staţionarea pe aeroportul Burgas a patru avioane-cisternă KC-135 împreună cu echipajele lor, aparţinând forţelor aeriene ale Statelor Unite, în perioada 12 mai - 12 iunie", potrivit unui comunicat, relatează Mediafax.
Aceste avioane staţionează în mod obişnuit la baza americană Incirlik, în sudul Turciei, unde vor avea loc lucrări de mentenanţă.