Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai scump proiect de locuinţe: fără site, fără echipă de vânzări şi cu 400 de apartamente goale

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 11 mai 2011 ·

Ansamblul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, proiectul de locuinţe care a im­plicat cea mai mare in­ves­ti­ţie privată, circa 120 mil. euro pentru construirea a şapte blocuri cu aproape 800 de apartamente, a intrat în im­pas în ultimele două luni după ce echipa de vân­zări a decis să plece.

Între timp, a fost blocat şi website-ul de prezentare al proiectului, iar un potenţial client găseşte cu greu pe cineva să vor­bească în cazul în care doreşte să cumpere un apartament direct de la dezvoltatori.

Complexul, situat pe Splaiul Unirii, la intersecţia cu calea Văcăreşti, este în prezent împărţit în două printr-un gard care desparte cele trei blocuri din prima fază, locuite în mare măsură, şi restul de patru blo­curi, care deşi au fost finalizate, nu sunt în prezent operaţionale. Dezvoltatorii, com­pania indiană Asmita şi fondul de in­ves­tiţii ECDC, aflaţi de circa doi ani într-un litigiu cu antreprenorul Strabag, nu au fina­lizat testarea utilităţilor pentru a definitiva recepţia apartamentelor în care, de altfel, au un număr redus de unităţi vândute.

Printre blocuri, zonele verzi sunt bine întreţinute şi mai multe mame, bunici sau bone plimbă copii către locul de joacă din faţa blocurilor.

Pe unul dintre turnuri, care au 16, 20 sau 24 de etaje, un indicator te îndeamnă spre blocul T6, unde la etajul 20 ar trebui să fie biroul de vânzări al proiectului. La intrarea în bloc, uşa metalică este ţinută deschisă de câteva bidoane cu apă, iar la recepţie te întâmpină un paznic în uniformă.

"Biroul de vânzări a fost desfiinţat. Nu ştiu unde să vă interesaţi de apartamente, sunaţi la afişele de pe bloc", afirmă paz­nicul, făcând referire la bannerele plasate de alţi proprietari sau intermediari de apartamente din complex.

De două luni nu s-au mai vândut apartamente

Ce face însă dezvoltatorul, care a investit zeci de milioane de eu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 13 minute
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

La Constanța BayWa din Germania au cumpărat primul parc fotovoltaic din România

Ziua Constanta acum o ora
O subsidiară locală a conglomeratului de asociații de cooperative agricole BayWa din Germania, înființat în 1923, cu venituri totale de aproape 24 miliarde euro anul trecut (din care peste o zecime obținute în sectorul energetic), peste 20.000 de an

Caz bizar în Coreea de Sud: Un robot care lucra într-o primărie „s-ar fi SINUCIS” / Colegii nu-și pot reveni din șoc: „Era unul de-ai noștri”

Gandul acum 18 minute
Un incident neobișnuit a avut loc în orașul Gumi, din Coreea de Sud. Un robot android, angajat ca funcționar public, se pare că s-a aruncat din capătul unor scări dintr-o clădire publică. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a descoperi c

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°