Judecătorii instanţei supreme au apreciat, în decizia de arestare a liderului CNSLR Frăţia, Marius Petcu, că faptele acestuia sunt grave, întrucât pot da impresia că mişcarea sindicală reprezintă o modalitate prin care câteva persoane îşi realizează interese strict personale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) arată în decizia de arestare a lui Marius Petcu că acesta a luat bani din fondurile sindicaliştilor, că insistenţa sa în plata cotelor, funcţia pe care o deţinea şi chiar modalităţile în care acesta negocia cu afaceristul Scrieciu denotă un pericol public la adresa societăţii, relatează Mediafax.
În perioada anilor 2009-2010, Marius Grigore Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.
În 24 martie, Marius Petcu a fost prins luând mită 40.000 de euro de la omul de afaceri Petre Scrieciu, pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.
Deşi inculpatul este cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament bun, modalitatea de comitere a faptelor atestă că este vorba în realitate de o aparenţă, se mai arată în documentul citat.
Judecătorii instanţei supreme au apreciat, în decizia de arestare a liderului CNSLR Frăţia, Marius Petcu, că faptele acestuia sunt grave, întrucât pot da impresia că mişcarea sindicală reprezintă o modalitate prin care câteva persoane îşi realizează interese strict personale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) arată în decizia de arestare a lui Marius Petcu că acesta a luat bani din fondurile sindicaliştilor, că insistenţa sa în plata cotelor, funcţia pe care o deţinea şi chiar modalităţile în care acesta neg