Irinel Columbeanu a depus la Guvern o cerere prin care îi solicită ajutor premierului în cazul fiicei sale Irina. De parcă de rezolvarea problemei lui personale depinde viitorul României. Poate nu m-ar fi dezgustat într-atât gestul lui Iri, tratabil mai degrabă în instituții specializate de psihiatrie ori psihologie, dacă background-ul său nu ar fi de notorietate.
Cine este, de fapt, acest moșulică amator de fete aproximativ majore? Un profitor 100% al fostului regim comunist și al celor care au urmat după 89. Fiul unui membru al fostei rețele de comerț exterior a Securității, devenit, ulterior, om de afaceri ”de succes”. Un Harap-Alb postmodern, căruia totul i se cuvine: fata cea frumoasă și jumătate din împărăție. Asta în timp ce toți cei afați în jurul lui există doar pentru a-l servi pe el.
Ideea de a merge la Guvern cu o cerere de competența instanțelor judecătorești și/ sau a instituțiilor pentru protecția copilului trădează această mentalitate a profitorului de cursă lungă. Care nu poate accepta că el, Marele Irinel Columbeanu, trebuie să se supună legilor la fel ca orice alt cetățean al României.
Nu e singurul. Irinei, mai mari sau mai mici, ne ies în fiecare zi în cale. Irinel e doar imaginea lor. Prototipul. Pe care îl copiază. ”Am eu pe cineva”, ”Cum să nu rezolv eu?”, ”Pe mine să nu mă servească?”, auzi în câte-o cafenea de fițe în care ai intrat din greșeală, de la câte un tinerel gelat, care strigă la telefon să audă toți clienții, cu cheile mașinii aruncate ostentativ pe masă… Clonele și clonuțele lui Iri care îți întorc stomacul pe dos.
Ei bine, aștept cu interes răspunsul secretariatului Guvernului (sper, totuși, că hârtia nu va ajunge până pe masa premierului). Prin care să-și decline competența și să-l îndrume pe Iri, dacă nu a aflat până la vârsta lui, care sunt căile legale, accesibile fiecărui cetățean, pentru a-și apăra