Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii români au solicitat Parlamentului European dreptul a cultiva soia modificată genetic

Publicat in Capital, miercuri 11 mai 2011 ·

Fermierii români au solicitat Parlamentului European dreptul a cultiva soia modificată genetic pentru obţinerea proteinei vegetale necesară în hrana animalelor, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată până la finele lunii iunie.

'Am făcut lobby la nivelul Parlamentului European pentru a introduce un raport legat de cultivarea plantelor modificate genetic, nu toate plantele, ci doar pentru soia, deoarece avem nevoie de proteină vegetală în hrana animalelor. Anul trecut, Comisia Europeană a luat o decizie prin care dă dreptul fiecărui stat să poată cultiva sau nu, iar noi vrem să-i convingem prin organizaţiile profesionale că avem dreptul să cultivăm', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Daniel Botănoiu.

Acesta consideră că, în ceea ce priveşte cultivarea soiei modificată genetic, trebuie separat consumul de producţie.'Nu contestăm că e bună sau nu pentru consumul uman, acest lucru o spun cei de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), medicii şi oamenii de ştiinţă. Demersurile noastre în Comisia de agricultură din Parlamentul European sunt doar pentru a cultiva, nu şi pentru consumul uman. Această decizie face parte, însă, dintr-un raport pe mediu care va fi expus în plen pentru a fi votat sau respins, cel mai probabil până la sfârşitul lunii iunie. Consider că atât timp cât permiţi consumul trebuie să permiţi şi cultivarea', a explicat Daniel Botănoiu.

Deşi Uniunea Europeană a interzis cultivarea soiei modificate genetic în ţările membre, aceasta importă cantităţi semnificative pentru hrana animalelor din SUA şi America Latină.

'România are importuri mici de ulei de soia, dar importă mari cantităţi de şrot şi făinuri proteice, în jur 800.000 - un milion de tone, cantităţi folosite în hrana animal

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 56 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°