Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Julio Garcia Burgues către Silvian Ionescu şi Borbely: \"Aveţi grijă cu colectarea selectivă, că nu mai merge aşa\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 mai 2011 ·

România are nevoie de circa 1,8 miliarde de euro pentru a desfiinţa ghenele de gunoi de la blocuri, potrivit comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu. Sursa: CODRIN PRISECARU

Acesta a explicat azi, în cadrul conferinţei "Oraşul viu", că responsabilul cu Managementul Deşeurilor la nivelul Comisiei Europene, Julio Garcia Burgues, le-a atras atenţia şefului Gărzii de Mediu şi ministrului Mediului, Laszlo Borbely, în legătură cu deficienţele privind colectarea selectivă a deşeurilor.

Motivul: România este ţara cu cel mai redus nivel de colectare selectivă dintre ţările UE.

"La UE, la Direcţia Generală de Deşeuri s-a mutat Julio Garcia Burgues, care a fost directorul Direcţiei Juridice, deci omul care făcea procedurile de infringement. Omul ăsta ştie păcatele Europei ţară de ţară. Şi în momentul în care Burgues m-a luat şi pe mine deoparte şi pe ministru şi ne-a spus: Aveţi grijă cu colectarea selectivă că nu mai merge aşa, înseamnă că se pregăteşte ceva. În opinia mea, nu am vreun dubiu că nu vor începe întrebări pe această temă", a spus Silvian Ionescu.

Şeful GNM a spus că estimarea sumei necesare desfiinţării ghenelor de gunoi de la blocuri aparţine, de fapt, ungurilor, care au reuşit să rezolve această problemă.

"Ungurii au reuşit, polonezii mai au puţin şi reuşesc"

"Ungurii au reuşit, polonezii mai au puţin şi reuşesc. Pe unguri i-a costat 30.000 de euro pe bloc. Este o sumă uriaşă, dar ea va trebui găsită şi va trebui investită, pentru că, altfel, nu vom putea ajunge la targetul de colectare selectivă. Şi aşa stăm foarte prost şi, probabil, în domeniul deşeurilor, în următoarele şase luni Comisia Europeană va începe cu atenţionări din ce în ce mai mari. Nu este vorba despre gropile de gunoi, care, uşor, uşor, în ultimii trei ani au început să se sistematizeze, iar la niveluri judeţene sistemul de management inte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 13 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°