Cum destinul unelteste prin amanunte prozaice, istoria lipeste straniu date si evenimente. Prima decada a lui Florar consemneaza sfarsitul celei mai mari conflagratii mondiale, dar si ziua regalitatii romane. Aceasta din urma intra in neuitare pe 10 mai 1866 sub sceptrul principelui Carol I. Peste aproape opt decenii debutau festivitatile caderii regimului nazist.
Doi ani si jumatate mai tarziu, aurul coroanei de pe fruntea Romaniei avea sa fie inlocuit de cununa cu spini aninata de tevile tancurilor sovietice.
Pana atunci, "Traiasca regele /In pace si onor/ De tara iubitor/ Si-aparator de tara/" era imnul harazit de Alecsandri unei natiuni cu al sau rol pe scena actelor cuprinse in secolele XIX si XX. Versurile heraldicii veritabile lasau loc unor scabroase inlantuiri de propozitii slobozite, in 1948, de Aurel (Leibovici) Baranga, sub titulatura "Zdrobite catuse".
La fel de infirme s-au succedat slovele puse in rama din lemn de cozi de secera si ciocan de autorul lor, steaua proletcultista, Dan Desliu. Au venit apoi cele trei culori inmanunchiate intr-o varianta modificata a unui cantec semnat de Ciprian Porumbescu. In fine, beneficiem de acest, mai mult decat actual, "Desteapta-te romane!".
Cu toata insemnatatea simbolisticii reprezentate de note si versuri, ca brand de tara, altele sunt piesele cruciale apartinand istoriei moderne a Romaniei. Metamorfoze aparent bizare au marcat in zbucium capitole importante din soarta acestui popor. A semnat, sub sigiliul primordial al monarhiei, Ion Bratianu. Au subscris apoi cu altruism si vrere de bine neamului Ferdinand I, oarecum Carol al II-lea si intr-o masura, Mihai I.
Cine i-a inlocuit se stie si... inca se simte. Celovecii autohtoni duhnind a pruna colectivizata si salopetari fruntasi in concursurile socialiste. Cu totii sarguincios inmenghinati in doctrina rasturna
