Internetul a fost plin zilele acestea de speculaţii referitoare la catastrofe şi numărul 11. Una dintre cele mai vehiculate coincidenţe pe mail sau bloguri – în data de 11 mai 2011 – a fost aceea că, în cazul în care se adună vârsta împlinită anul acesta cu ultimele două cifre ale anului de naştere, se obţine 111.
De exemplu, anul naşterii 1975, vârsta 36 de ani. 36+75=111. Bineînţeles, mai sunt şi altele: isteria de la Roma privind un cutremur catastrofal pe 11 mai 2011 (din păcate a fost unul în Spania cu morţi şi răniţi), anunţul unui seism de 14 grade în Taiwan (aici am avut sinucideri si oameni care şi-au cumpărat containere în care să se adăpostească), dar şi alinierea unor planete în 11 mai 2011 si 11 iunie 2011. Dacă mai adăugăm şi faptul că o cometă (Elenin) va trece anul acesta prin “apropierea” (milioane de kilometri) Pământului, avem deja tacâmul complet pentru o isteria în masă. Mai ales că, după unii, acesta se va afla la punctul cel mai apropiat de Terra, în septembrie (09. 2011 – 911) sau, după alţii, în octombrie (10. 2011 – 111). Ca să nu mai spunem şi că, într-o fotografie a cometei se pot observa nişte lumini care au fost interpretate drept nave extraterestre (UFO/ OZN). Iar de aici, au fost făcute tot felul de legături cu calendarul maiaş şi preconizata Apocalipsă din 21.12.2012. Unde, iar, avem 2+1+1+2+2+1+2=11. Oricum, speculaţiile referitoare al numărul 11 au pornit după atacul asupra Turnurilor Gemene din New York şi sporesc pe zi ce trece: - 11 septembrie este a 254-a zi a anului .. 2 +5 + 4 = 11; - ziua în care a avut loc atacul, 11 septembrie… 1 + 1 + 9 = 11; - după 11 septembrie, în an mai sunt 111 zile; - atentatul din Spania, 2004, din 11 martie; - cutremurul devastator din Japonia, 2011, la 11 martie. - datele interesante de anul acesta – 1/1/11, 1/11/11, 11/1/11 şi 11/11/11 etc. Internetul a fost plin zilele acestea de spe