Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetat pentru corupţie Angajaţi cu arme la Drumuri şi Poduri?

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 mai 2011 ·

Nicolae Zarzăre, unul dintre indivizii suspectaţi de fapte de corupţie pe care le-ar fi săvârşit în calitate de controlor de trafic în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, are permis de port armă. De fapt, nu mai are, bărbatul informând prin intermediul Monitorului Oficial că şi-a pierdut certificatul. Probabil, nu însă şi arma.

Încătuşat şi propus spre arestare în toamna anului trecut pentru fapte de corupţie, Nicolae Zarzăre este autorizat să poarte armă încă din vara anului 2008. Informaţia a fost făcută publică în Monitorul Oficial al României cu numărul 143, datând din 9 mai 2011. Concret, se arată în documentul respectiv că „Zarzăre Nicolae, cu domiciliul în Constanţa (...) aduce la cunoştinţă pierderea permisului de port armă seria B nr. 012579, eliberat la 15 iulie 2008 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa". În acest context, nu este de trecut cu vederea faptul că nu este pentru prima oară când numele lui Nicolae Zarzăre apare într-un document oficial. În septembrie 2010, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat arestarea sa preventivă, alături de mai mulţi angajaţi ai DRDP Constanţa şi ai Autorităţii Rutiere Române - Agenţia Constanţa, pe care îi acuzau de fapte de corupţie. Propunerea de arestare nu s-a mai judecat pe fond, după ce instanţele de judecată au constatat că urmărirea penală ar fi trebuit efectuată de DNA şi nu de Parchetul Tribunalului Constanţa, astfel că suspecţii, printre care şi Zarzăre, au fost puşi în libertate, iar ancheta aparent abandonată. În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Zarzăre, procurorii au acuzat că, prin limbajul codat folosit în discuţia din 29.06.2010, la ora 11.51, cu o altă persoană, ori cea din 7.07.2010 cu colegul său Nicolae Dragomir, i-ar fi prevenit pe transportatori despre controalele din trafic: „învinuiţii, prin sintagmele «soare», «soare cu dinţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 36 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

VIDEO Un cercetător francez, acuzat de spionaj, pledează vinovat la Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin / Cine este Laurent Vinatier

HotNews acum 27 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum o ora
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 41 minute
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 2 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 34 minute
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Cum votezi pe 9 Iunie, la alegerile LOCALE și EUROPARLAMENTARE/Traseul complet al alegătorului de la intrarea în secție până la ieșire

Gandul acum o ora
Pe 9 iunie, alegătorii români vor merge la vot pentru alegerea europarlamentarilor, primarilor și consiliilor județene și locale. Au fost înființate 19 000 de secții de votare, în România. Pentru a afla care este secția la care ești arondat, se poat

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 5 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°