Divortul sotilor Columbeanu ar fi trebuit sa fie o chestiune privata, iar principala lor preocupare ar fi trebuit sa fie protejarea fetitei, a carei traumatizare nu poate fi oricum complet evitata, dar, printr-o conduita corespunzatoare, poate fi diminuata. Sigur ca interesul presei era de asteptat, avand in vedere mediatizarea anterioara pe care cuplul o cumparase pe bani grei, dar cine vrea sa-i puna bariera poate, asa cum au dovedit alte cupluri aflate in situatii similare.
Ei bine, divortul acesta a incetat sa mai fie o chestiune privata tocmai pentru ca sotii si, mai ales Irinel Columbeanu, nu au vrut sa fie privata. Niciunul dintre ei nu a facut niciun pas fara a alerta ziaristii. Un card de camere i-a insotit la fiecare infatisare la judecator, un card a urmat-o pe Monica Columbeanu la fiecare asalt asupra vilei din Izvorani, dar si pe Irinel Columbeanu in fiecare dintre descalecarile lui pe la diverse autoritati, de la protectia copilului, la politie.
Placerea lor de a-si spala rufele in public este pana la urma o optiune personala, care tine de educatie si conditie. Dar sunt doua aspecte care fac divortul columbenilor o chestiune de interes public, care merita tratata cu toata seriozitatea.
In primul rand, este absolut inadmisibil felul in care amandoi parintii isi folosesc copilul ca pe o arma in razboiul de discreditare/jumulire pe care il duc unul impotriva celuilalt. Toate filmuletele de pe Internet, toate dezvaluirile legate de viata personala a copilului, toata publicitatea facuta in jurul sau, asaltul permanent al presei, pe care il resimte in mod inevitabil, sunt forme de agresiune la care Irina este supusa de proprii parinti.
Sigur, chipul ii este intotdeauna ascuns in reportaje TV, dar identitatea nu. Copilul acela traieste printre alti copii, care vad reporterii, care aud discutiile parintilor si car
