Recenta decizie a Indiei de a nu cumpăra avioane militare americane în cadrul programului de înzestrare de peste 10 miliarde de dolari - cea mai mare licitaţie militară din istoria ţării - a stârnit dezbateri în cercurile militare din toată lumea. Ministerul indian al Apărării a considerat că cei doi concurenţi americani, F/A-18 Superhornet de la Boeing şi F-16 Superviper de la Lockheed, nu îndeplinesc cerinţele stabilite pentru un avion de luptă multi-rol de mărime medie. Dat fiind că şi aparatul rusesc de tip MiG-30 şi cel de la Gripen (Suedia) au fost, la rândul lor, eliminate, în cursa pentru o comandă de 126 de avioane au mai rămas două modele europene: Eurofighter Typhoon şi Rafale (Franţa).
India nu a mai cumpărat niciodată avioane de vânătoare americane, iar Statele Unite sperau că India va cimenta parteneriatul bilateral strategic cu un cec suculent. Oficialii americani, printre care şi preşedintele Barack Obama, au făcut lobby pentru tranzacţia care ar fi pompat bani şi locuri de muncă în economia americană suferindă. „Profund dezamăgit", ambasadorul american în India, Tim Roemer, şi-a anunţat prompt demisia. Într-unul din comentariile sale tipice, analistul Ashley Tellis, specializat pe relaţiile americano-indiene, a remarcat tranşant că India a ales să „investească într-un avion, nu într-o relaţie".
Ideea că o achiziţie majoră de armament ar trebui să fie bazată pe consideraţii strategice mai de amploare - importanţa SUA în contextul rolului crescut al Indiei în politica mondială - şi mai puţin pe meritele avionului în sine le apare oficialilor indieni ca nedreaptă. Unii neagă că decizia ar reflecta vreo prejudecată politică a ministrului indian al Apărării A. K. Antony, un taciturn cu înclinaţii spre stânga. Alegerea, declară ei, e una pur profesională, exprimată de Forţele Aeriene Indiene şi doar ratificată de minister. @N_P
