Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memoria – suprapersonajul prozei lui Saul Bellow

Publicat in Observator Cultural, vineri 13 mai 2011 ·

De curînd, a fost tradus şi publicat la Editura Polirom cel mai apreciat volum de proză scurtă al lui Saul Bellow – Filiera Bellarosa şi alte povestiri. Excepţionala antologie a apărut pe piaţă în anul 2001, sub titlul Collected stories, sintagmă ce sugerează un principiu unitar care depăşeşte simpla selecţie. Cele treisprezece proze scurte abordează teme diverse precum Holocaustul, americanizarea evreilor, iubirea, moartea, boala, singurătatea, familia, politica, paradoxurile modernităţii, conştiinţa. Şnurul care uneşte însă toate aceste teme este memoria, transformată într-un suprapersonaj complex, plin de contradicţii, labirintic, surprinzător. Memoria le poate oferi purtătorilor săi ca recompensă şansa de a-şi recîştiga umanitatea ori îi covîrşeşte sub greutatea sa opacă. Indiferent de ipostazele sale, memoria este un personaj pe care Saul Bellow îl iubeşte enorm şi-l transformă în privilegiul unor oameni în vîrstă, trecuţi prin istorie şi care se străduiesc să controleze efectul amintirilor. Şi cum în orice poveste de iubire cel mai mare avantaj e, poate, şansa de a privi lumea prin ochii celuilalt, Saul Bellow priveşte lumea de la înălţimea memoriei, în slujba căreia pune o năucitoare artă de a portretiza şi de a povesti. Dacă mai adăugăm ironia fină şi umorul subţire-tăios, obţinem, nici mai mult, nici mai puţin decît o proză care atinge excelenţa. „Filiera Bellarosa“ stă mărturie pentru straşnicul talent al lui Saul Bellow de a transfigura estetic realitatea şi de a nuanţa subtil o idee grea, cum ar fi aceea a memoriei post-Auschwitz. În prefaţa volumului, soţia scriitorului evocă circumstanţele din viaţa reală pe care mintea neobosită a scriitorului le-a coagulat într-o poveste tăioasă şi plină de farmec despre Holocaust, despre istoria evreilor (destinul acestora în secolul al XX-lea, consecinţele americanizării, preţul care trebuie plătit ca fii ai

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum o ora
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 4 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

35°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°