Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj CURS: USL ar câştiga alegerile, iar Boc şefia PDL

Publicat in Jurnalul, vineri 13 mai 2011 ·

USL se află pe primul loc în opţiunile de vot ale electoratului, arată un sondaj CURS realizat în perioada 11-13 mai. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar obţine 55% din voturi, urmată de PDL cu 20%, Partidul Poporului-Dan Diaconescu -11%, PRM -5%, UDMR-5%, iar PNGCD, PNTCD, UNPR şi un alt partid câte 1%. CURS precizează că procentele sunt calculate excluzându-i pe nehotărâţi, pe cei care nu ar vota şi pe cei care nu au răspuns la întrebare. Din totalul eşantionului, 62% şi-au exprimat intenţia de vot, iar 38% sunt nehotărâţi, nu au răspuns/nu votează. De asemenea, CURS arată că procentul celor care au exprimat o opţiune de vot nu poate fi considerat drept prezenţă la vot. Ponderea celor care nu ar vota este subestimată întrucât sondajul CURS nu i-a luat în calcul pe alegătorii care sunt în prezent plecaţi din ţară (cca. 12% -15%).

CURS a luat pulsul şi în privinţa congresului PDL de mâine, când democrat -liberalii îşi vor alege o nouă conducere, concluzia fiind că Emil Boc este preferatul simpatizantilor PD-L pentru functia de preşedinte PD-L, în timp ce principalul său contra-candidat Vasile Blaga este preferat de susţinătorii USL .57% din votanţii PDL spun că Emil Boc este cel mai potrivit pentru a conduce PDL, în timp ce doar 34% dintre aceştia îl indică pe Vasile Blaga. În schimb, 46% din votanţii USL îl preferă pe Blaga la şefia PDL şi doar 9% pe Emil Boc. Sondajul mai arată că Emil Boc este perceput 61% din votanţii PD-L drept câştigător al alegerilor interne din PD-L, Vasile Blaga întrunind 30% din opţiuni, iar Toader Paleologu 5%. De asemenea, potrivit sondajului CURS, Emil Boc se bucură rândul votanţilor PD-L, de un grad mai mare de încredere, comparativ cu Vasile Blaga.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 800 respondenţi (cu vârste de 18 ani şi peste) şi are o marjă +/-3.5% la un nivel de încredere d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 6 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 48 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 8 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°