Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finala Eurovision: Trupa Hotel FM, încurajată de Alexander Rybak

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 14 mai 2011 ·

Trupa Hotel FM a fost încurajată sâmbătă de câştigătorul Eurovision 2009, Alexander Rybak, care a afirmat că reprezentanţii României se vor clasa cu piesa "Change" pe primele locuri în finala concursului organizat în Arena din Dusseldorf, potrivit Agerpres.

Solistul formaţiei Hotel FM, David Bryan, a discutat cu Alexander Rybak, acreditat la această ediţie ca jurnalist, la centrul de presă din Arena Dusseldorf, iar câştigătorul Eurovision 2009 i-a spus că în finală vor obţine un loc fruntaş.

"Piesa Change va fi între primele în topul finalei Eurovision. Este o melodie puternică, iar Hotel FM trebuie doar să se simtă bine şi să se cânte la fel ca la un concert", a spus câştigătorul Eurovision 2009 organizat la Moscova.

Rybak a apreciat şi prezenţa scenică a formaţiei Hotel FM la repetiţiile care au avut loc sâmbătă.

Norvegianul i-a încurajat, anul trecut, şi pe Paula Seling şi Ovi, cărora le-a spus că piesa lor va fi în top.

Sâmbătă seara, începând cu ora 22,00 (ora României) are loc finala Eurovision 2011, iar pe scenă vor urca în ordine concurenţii din: Bosnia şi Herţegovina - Dino Merlin, Danemarca - A friend in London, Lituania - Evelina Sasenko, Ungaria - Kati Wolf, Irlanda - Jedward, Suedia - Eric Saade, Estonia - Getter Jaani, Grecia - Loucas Yiorkas, Rusia - Alexei Vorobjov, Franţa - Amaury Vassili, Italia - Raphael Gualazzi, Elveţia - Anna Rossinelli, Marea Britanie - Blue, Moldova - Zdub şi Zdob, Germania - Lena, România - Hotel FM, Austria - Nadine Beiler, Suedia - Eric Saade, Azerdaidjan - Ell/Nikki, Solvenia - Maja Keuk, Islanda - Sigujon Brink, Spania - Lucia Perez, Serbia - Nina şi Georgia - Eldrine.

În această seară telespectatorii vor putea vota, după ce joi seara juriul a notat prestaţiile concurenţilor de la repetiţiile generale.

Românii din ţară nu vor avea dreptul să voteze trupa Hotel FM, în schimb ac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 35 minute
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 2 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 3 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Calendar ortodox, 26 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli. Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la p

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°