Cuvintele lui Boc brazdeaza aerul ca niste lacuste. Acelasi sunet sterp, aceleasi linii obosite, repetate la infinit. Un robot intors cu cheia care reia de cate ori vede semnalul singura idee pe care a mostenit-o. E de-a dreptul plictisitor. De altfel, imi arunc ochii pe traficul celor mai importante site-uri. Nimic. Lumea e oriunde, numai cu gandul la PDL si Conventia lor nu.
Culmea, aceeasi senzatie transmite fiecare dintre sustinatorii lui Emil Boc. Vasile Blaga ii avertizeaza, lucid, pe democrat liberali asupra pericolului ce-i paste “daca nu schimba macazul”. Acum, serios vorbind, nici Vasile Blaga nu cred ca mai poate salva ceva, pentru simplul motiv ca mortul e mort si nu il mai intorci de la groapa. Traian Basescu a simtit mai bine, din nou, realitatea. Si a plans.
Din discursurile de pana acum singurul care a avut viata si a reusit sa trezeasca sala din inghet a fost Teodor Paleologu. Cred ca tehnica de mimarea a bufonului a dat mai multe rezultate decat a visat vreodata Paleologu.
Mi-au placut fetele pe care le schimba Elena Udrea in timp ce partenerii lui Blaga si insusi “buldogul” au sarit la gatul ministresei. In ciuda certitudinii ca Emil Boc va castiga alegerile, nu cred ca soarta partidului mai poate fi schimbata. Pentru cei care voteaza NU are ce sa se schimbe, pentru ca trendul general al electoratului sa se modifice. Marturie pentru aceasta idee stau toate aceste nume – Udrea, Ridzi, Anastase, Elena Basescu, Emil Boc, Videanu, Berceanu si toti care au fost sau mai sunt inca la butoanele acestei tari.
Nu se mai poate schimba nimic, pentru ca totul pare incremenit, congelat, repetat la infinit. O regie fara regizor pluteste si tradeaza atmosfera de panica si frica. Nu inteleg un singur lucru, subliniat in trecere pana si de (culmea!) Boureanu – cum se face ca partidul care a luptat mereu cu nonconformism impotriva structurilo
