Știu că e tentant să răspundeți ”Tot Boc! Culcă-te la loc!”, fie și doar de dragul rimei, dacă nu al evidenței. Trecând de glumă, știu și eu foarte bine cine a fost ales președinte la congresul de azi. Dar lucrurile nu sunt atât de evidente, iar întrebarea rămâne valabilă, deși ar trebui mai întâi să explic ce anume întreb.

Poate ar ajuta un exemplu. Diverse instituții (Președinte sau Parlament) organizează din când în când o zi a porților deschise. Uneori, vizitatorii – copii, de exemplu – au prilejul să se joace de-a parlamentul, și o fac cu toată grija și sobrietatea de care sunt în stare. Stau în bănci și la prezidiu, țin discursuri, votează. Apoi vin oamenii mari și le iau locul, ei sunt cei care adoptă legi, numesc guverne etc. Prin urmare, ei sunt parlamentul real; ceilalți, copiii, doar se joacă – oricât de atent și de sobru ar face-o, e doar o joacă. La fel, un președinte trebuie să-și conducă partidul în alegeri, să câștige eventual șefia executivului (unul din cele două posturi, în cazul ciudat la României) și să-și numească în demnitățile politice oamenii din echipă. Acesta e rolul președintelui de partid în sistem parlamentar, dacă nu și-l poate îndeplini atunci e președinte doar cu numele, nu e într-o situație fundamental diferită de copiii care se joacă în sala parlamentului.

Cum spuneam, știu că dl Boc a câștigat la acest congres. La fel cum știu că se confruntă cu cereri insistente din partea partidului și a șefului statului să renunțe la postul de premier. Acum, trebuie spuse două cuvinte despre motivele acestor presiuni. Dl Boc a fost un premier ”de comitet” în partidul său, a dat și bani organizațiilor locale, n-a forțat adoptarea detestatelor principii de integritate, nu s-a certat cu nimeni, nici măcar cu dl Blaga. Iar partidul tocmai l-a sprijinit categoric la conducerea lui. La fel, nu avem niciun motiv vizibil de ruptură între