Legea Dialogului Social 62/2011 a avut un traseu fulminant. Anunţată oficial de premierul Boc pe 7 aprilie, discutată în regim de urgenţă în condiţiile în care liderii sindicali nu participau la discuţii în semn de protest, trecută prin Parlament prin asumarea răspunderii, sărind hopul unui control de constituţionalitate, Legea Dialogului Social a fost promulgată fără întârziere de preşedintele Băsescu şi publicată, la 10 Mai, în Monitorul Oficial.
Legea Dialogului Social înlocuieşte Legea Sindicatelor, Legea Patronatelor, legislaţia privitoare la contractele colective de muncă, cea privitoare la conflictele de muncă precum şi legile de înfiinţare şi organizare a Consiliului Economic şi Social.
Pentru persoanele grăbite, care poate au avut concediul în luna mai sau care nu au mai urmărit ştirile, iată o scurtă analiză a modului în care această lege îngrădeşte activitatea sindicală. Intenţia premierului Boc a fost de a avea o lege de dreapta: „ …a sosit momentul de a finaliza şi legislaţia dialogului social. Acum, cu alte cuvinte, un Cod al muncii de dreapta, trebuie să avem şi o legislaţie aferentă dialogului social de dreapta, care să confirme acest demers instituţional al Guvernului României.”
Legea de dreapta pune o serie de piedici activităţii sindicale, pe care le-am identificat, urmărind declaraţiile liderilor sindicali sau comparând textele vechilor legi cu noua lege:
1) Sindicatelor le va fi mai greu să îşi găsească sediu- noua lege precizează că sindicatele “pot” avea un sediu în întreprindere, vechea lege (art 22 (3) din Legea 54/2003) preciza: “Unităţile în care sunt constituite organizaţii sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condiţiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziţia organizaţiilor sindicale, spaţiile corespunzătoare funcţionării acestora şi să asigure dotările necesare desfăşurării act