Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii au alergat pentru sănătate, alături de vedete, în Parcul Herăstrău

Publicat in Antena 3, duminică 15 mai 2011 ·

Bucureştenii au făcut sport cot la cot cu vedetele lor preferate. Mircea Badea, Mihai Gâdea, Gabi Szabo, Carmen Brumă sunt doar câţiva dintre cei care au alergat sâmbătă în Parcul Herăstrău pentru sănătate. Li s-au alăturat sute de oameni dornici de mişcare, dar mai ales curioşi, care au vrut să vadă cu ochii lor cum ,,fac jogging" cei pe care-i privesc zilnic la televizor.

Cea care a ajuns prima în Parcul Herăstrău a fost Gabi Szabo. Cu aproape o oră înainte de start.

A fost până la urmă scopul tuturor vedetelor - care mai devreme sau mai târziu au înţeles că fără mişcare nu se poate vorbi despre un stil de viaţă sănătos.

17 grade erau în termometre când s-a dat startul. Iar traseul a fost practic un tur al Parcului Herăstrău.

Tentant li s-a părut şi bucureştenilor. Mulţi dintre ei şi-au luat treningul şi adidaşii şi au ieşit să alerge doar pentru că ştiu că pe aleile Herăstrăului îi vor găsi pe Mihai Gâdea, Mircea Badea, Gabi Szabo sau Oana Frigescu.

S-au alergat 7 kilometri în aproximativ 30, 40 sau chiar 50 de minute. Asta în funcţie de cât de pregătit a fost fiecare.

Cât despre concurenţă! N-a fost deloc simplu, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Mircea Badea. Nepoata lui, Ronţi, a participat şi ea la cros.

Iar doamna Lucia Radu, fosta soţie a lui Tudor Vornicu a dat o lecţie de viaţă tuturor. La 79 de ani, a alergat tot traseul.

Peste 500 de Bucureşteni au participat sâmbătă la crosul din Parcul Herăstrău.

Bucureştenii au făcut sport cot la cot cu vedetele lor preferate. Mircea Badea, Mihai Gâdea, Gabi Szabo, Carmen Brumă sunt doar câţiva dintre cei care au alergat sâmbătă în Parcul Herăstrău pentru sănătate. Li s-au alăturat sute de oameni dornici de mişcare, dar mai ales curioşi, care au vrut să vadă cu ochii lor cum ,,fac jogging" cei pe care-i prives

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Motivul pentru care Danemarca a refuzat să recunoască oficial statul palestinian, așa cum au făcut Irlanda, Spania și Norvegia. "Ne dorim să vină o zi în care vom putea"

Ziare.com acum 15 minute
În timp ce Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut marţi, 28 mai, în mod oficial un stat palestinian, parlamentul Danemarcei a respins, în aceeași zi, un proiect de lege care prevedea exact același lucru. Asta, după ce ministrul danez de externe a

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum o ora
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Creatorii vaccinurilor anti-COVID-19, cu ARN mesager, premiați de OMS: „Au salvat vieţi în timpul pandemiei”

Adevarul acum o ora
Inventatorii tehnologei ARN mesager, care a stat la baza vaccinului anti-Covid-19, au fost recompensaţi cu Premiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Sănătate Globală.

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum o ora
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Fiecare alegător va primi cinci buletine de vot la alegerile din iunie

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și vor avea la dispoziție o tușieră, potrivit știripesurse.r

Funcţionari de la Medicină Legală Constanţa, acuzaţi de luare de mită. Prejudiciul total este de 4 milioane de lei

Mediafax acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a efectuat, luni, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare cinci percheziţii domiciliare şi la sed

Un tramvai cofetărie de epocă va circula în Capitală de Ziua Copilului

Mediafax acum 2 ore
Principalul punct de atracţie al evenimentului va fi plimbarea cu un tramvai de epocă Rathgeber P3.16 (Tramvaiul Cofetărie), care va circula pe traseul Depoul Dudeşti - Şura Mare – Depoul Dudeşti. Potrivit STB, îmbarcarea călătorilor se va face de l

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum o ora
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°