Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dominique Strauss-Kahn va apărea în faţa unui judecător din New York

Publicat in Romania Libera, duminică 15 mai 2011 ·

Directorul FMI va apărea astăzi în faţa unui judecător din New York, care va decide dacă îl va încarcera sau nu, însă acest pas este doar prima etapă a unei proceduri judiciare în urma căreia riscă o condamnare la 20 de ani de închisoare, relatează AFP, potrivit Mediafax.

O angajată a unui hotel din New York a depus plângere împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, pe care îl acuză de agresiune sexuală, sechestrare de persoană şi tentativă de viol, acuzaţii care pot aduce o condamnare de până la 20 de ani de închisoare.

Deşi statutul FMI nu prevede explicit imunitate pentru angajaţii săi, experţii consideră că subiectul este discutabil, iar judecătorul va fi cel care va trebui să ia o decizie asupra acestui aspect.

Reţinut ieri, Strauss-Kahn a fost interogat de poliţiştii brigăzii speciale pentru infracţiuni sexuale (Special Victims Unit), care l-au informat despre acuzaţiile conţinute de plângere.

El se va prezenta astăzi în faţa unui judecător care va decide în legătură cu eventuala arestare preventivă sau, mai probabil, eliberarea sa pe cauţiune.

În cursul audierii, judecătorul va decide şi dacă urmează să convoace un "mare juriu", format din 16 - 23 de persoane, care s-ar putea reuni în următoarele zile, pentru a audia punctul de vedere al acuzării şi al apărării şi a decide ulterior în legătură cu acuzarea formală (indictment).

Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn au anunţat că acesta respinge acuzaţiile şi va pleda nevinovat. În cazul în care s-ar decide să pledeze vinovat, nu ar mai avea loc un proces, iar acuzarea şi apărarea ar urma să încheie un acord în legătură cu pedeapsa.

Conform asociaţiei avocaţilor din New York, numai 10 la sută dintre cazurile penale se încheie cu procese.

Înaintea procesului propriu-zis, acuzarea şi apărarea prezintă o serie de "moţiuni preliminare", care schiţează modul de desfăşurare a pro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°