Otelul Galati a infirmat prin evolutia sa acel vechi joc de cuvinte german, care spune despre omul prea sarac nevoit a-si cumpara lucruri ieftine. Tocmai "neamtul" Dorinel Munteanu, impreuna cu Marius Stan, au dovedit, intr-o prezenta lume a fotbalului, ca sumele ametitoare sunt o conditie necesara, dar nu si suficienta.
Trupa de pe malul stang al Dunarii ne-a mai indicat cat de relativa este uneori legatura dintre pret si calitate. Jucatorii cu tarif redus, prevazuti intr-un mercurial anapoda, isi pot demonstra valoarea eronat estimata, atunci cand sunt pusi in opera de un connaisseur veritabil.
S-au emis vorbit si s-au asternut pe hartie suficiente ipoteze despre reteta succesului echipei galatene. Cuvintele cel mai des cernute de catre analistii fotbalului romanesc au fost repetate intr-o ordine diferita, insa cu acelasi mesaj: modestie, munca de robi cu crampoane, disciplina de cazarma etc.
De acord. Fara aceste rotite, "Mannschaftul" lui Dorinel s-ar fi defectat undeva pe la mijllocul competitiei ,cat si al clasamentului. Indraznesc sa afirm ca altul a fost punctul in care profesorul si-a acordat fin masinaria. I-a imbatranit la timp in lotul lui pe multi dintre cei vecini cu adolescenta. In aceeasi vreme, le-a dat ceasurile inapoi celor aflati la maturitatea din preajma blazarii.
Stafful Otelului si-a nivelat pozitiv valorile din distributie la capitolul psihologic. Astfel se explica echilibrul emotional propriu doar marilor sportivi. Au existat sicane din intregul spectru fotbalistic si nu numai. Insinuari, aluzii josnice, acuzatii lipsite de sens, mai nimic n-a fost uitat in depozitul recuzitar al filmului primei divizii nominalizat la Oscarul Ligii Campionilor-2011.
Tinerii carunti in intelepciune ai Otelului au absolvit admirabil testul de anduranta pe care-l reclama o competitie atat de dura. Asad
