De două zile, de la realegerea lui Emil Boc ca președinte al PDL, clasa politică, analiștii, comentatorii au o mare bătaie de cap: funcția de premier. O va mai păstra Emil Boc sau nu? Tema în sine e majoră. Modul de punere al problemei, în majoritatea cazurilor, e total greșit. Mai mult, ideea că Emil Boc va fi menținut sau schimbat în funcție de calculele și previziunile democrat-liberalilor legate de scorurile electorale din 2012 e revoltătoare.
Cât de schizoidă trebuie să fie mentalitatea celor care l-au votat președinte de partid și care, în secunda următoare, l-ar dori schimbat din funcția de premier? Alegerea lui Emil Boc ca președinte de partid prezumă ideea că cei care l-au votat au încredere (sau măcar speranțe) că Emil Boc va conduce formațiunea la victorii electorale și în 2012. Pentru un partid aflat la guvernare, măsurile luate de Guvern sunt singurele (cel puțin teoretic) care îi pot asigura victorii ulterioare. Schimbarea din funcția de premier a lui Emil Boc ar echivala cu neîncrederea în măsurile luate (și pe care le va lua în continuare) și capacitățile lui de lider. Ar fi un vot de blam venit la câteva zile după un vot de încredere! Să nu încerce să mă convingă cineva că asta ar fi starea de normalitate! Dar…
… o mare masă electorală e manipulabilă. Nu e o noutate. Dar oricât ar fi de manipulabilă, calculele celor care își închipuie că schimbarea lui Emil Boc din funcția de premier ar schimba simpatiile românilor față de PDL e total greșit. Ilogic. Schimbându-l pe Emil Boc, mesajul care se transmite e că: a) Emil Boc a greșit până acum; b) Emil Boc nu are capacitățile necesare să conducă, în continuare, România. Și, atunci, întreb: cum ar putea electoratul să-și redobândească încrederea într-un partid condus de un om în care nici măcar proprii membri de partid nu au încredere?!
Faptul că un nou premier (independent sau tot polit