O persoană trebuie să plătească cota de contribuţie ce-i revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor acesteia, dacă locuieşte mai mult de 15 zile pe lună într-un apartament.
Găbiţa Tudoran, 38 ani, ne-a povestit că locuieşte la bloc de ani de zile şi susţine că nu a avut niciodată neînţelegeri cu vecinii sau cu reprezentanţii asociaţiei de locatari. Problemele au început să apară de la începutul anului 2010, de când copilul său, în vârstă de patru ani, a început să locuiască, în cursul săptămânii, la părinţii săi. Scandalizaţi, vecinii de palier îi impută că îi „escrochează", atâta vreme cât pentru zilele în care copilul este readus în apartamentul părinţilor, aceştia refuză să plătească acea cotă din cheltuielile comune pe care ar datora-o mi-cuţul: „M-am săturat, nu-mi place scandalul, un alt vecin mi-a spus să-mi văd de treabă, că se potolesc ei până la urmă, nu mai înţeleg nimic. Aşa, pot şi eu să ridic pretenţii că sunt două apartamente nelocuite, la care vin aproape în fiecare zi persoane din familie să vadă cum stau lucrurile. Şi ele folosesc liftul, consumă curent în spaţiile comune, merg pe scări, poate fac mizerie, ştiu eu? Să plătim şi aerul respirat de musafiri, dacă-i aşa! Aş vrea să aflu, ca cititor al ziarului, cum se calculează cheltuielile pentru o persoană, respectiv copilul meu, care este prezent în bloc doar de vineri după-amiază, până duminică la ora 14,00? Ce înseamnă, concret, aceste cheltuieli? Vă mulţumesc foarte mult!".
Astfel de probleme nu sunt deloc rare în cadrul asociaţiilor de proprietari, ele fiind declanşate, de multe ori, şi pentru că locatarii nu ştiu ce înseamnă, de fapt, cheltuielile asociaţiei de proprietari. Potrivit Legii nr. 230 privind funcţionarea asociaţiilor, în această categorie intră următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţ