Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dar avem “sex-scandal” şi la vârful industriei IT

Publicat in Jurnalul, marți 17 mai 2011 ·

Nici industria IT nu a fost scutită de dosare “sex-scandal”, în prim-plan fiind tot persoane din vârful ierarhiei, chiar daca nu a lipsit aspectul penal al cazului in care este implicat seful FMI, Dominique Strauss-Kahn.

În august 2010, Mark Hurd, directorul general HP şi-a dat demisia în urma unei anchete pentru hărţuire sexuală şi decontări abuzive. Hurd a fost acuzat de falsificarea rapoartelor de cheltuieli pentru a ascunde o "relaţie strânsă cu caracter personal" cu o femeie care lucra pentru un subcontractant. Jodie Fisher (fost actriţă cu apariţii şi în filme erotice) l-a acuzat pe Mark că a hărţuit-o sexual în timp ce lucra în sectorul de marketing al grupului. Potrivit unui document remis autorităţilor bursiere, Hurd a primit indemnizaţia de concediere de aproximativ 12,2 milioane de dolari.

De-asemenea, Charles Phillips, Co-preşedinte Oracle a avut parte de o cruntă răzbunare din partea amantei. Aceasta a folosit spaţii publicitare din Times Square din New York, în Atlanta şi în San Francisco pentru a posta, în ianuarie 2010, afişe după fotografii cu ei doi. Ya Vaughnie Wilkins era amanta lui Phillips de 8 ani şi l-a pedepsit pe oficialul Oracle pentru că acesta dorea să se “întoarcă” la soţia lui.

Nici industria IT nu a fost scutită de dosare “sex-scandal”, în prim-plan fiind tot persoane din vârful ierarhiei, chiar daca nu a lipsit aspectul penal al cazului in care este implicat seful FMI, Dominique Strauss-Kahn.

În august 2010, Mark Hurd, directorul general HP şi-a dat demisia în urma unei anchete pentru hărţuire sexuală şi decontări abuzive. Hurd a fost acuzat de falsificarea rapoartelor de cheltuieli pentru a ascunde o "relaţie strânsă cu caracter personal" cu o femeie care lucra pentru un subcontractant. Jodie Fisher (fost actriţă cu apariţii şi în filme erotice) l-a acuzat pe Mark că a hărţuit-o sexual în timp c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 2 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Stăpânul câinelui care a mușcat o femeie și pe fetița ei, reținut pentru 24 de ore

G4Media acum o ora
Stăpânul câinelui care a mușcart, joi, o femeie și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiștii de la Serviciul pentru Protecția Animalelor pentru 24 de ore, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acesto

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 43 minute
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum o ora
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum o ora
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

MAI a primit 1.250 de sesizări în perioada campaniei electorale. Mobillizare generală duminică: 42.800 de angajaţi pe teren

Mediafax acum o ora
„Campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără incidente grave. De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproxim

Comisie de la Inspecția Muncii trimisă să ancheteze explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani

Ziare.com acum 43 minute
O comisie formată din specialişti ai Inspecţiei Muncii anchetează accidentul de muncă colectiv produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, a declarat, şef Serviciului Inspecţia Muncii Bucureşti, Alexandru Iosif Cîmpean. Potrivit aces

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum 41 minute
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Cod roşu de averse torenţiale, vijelie şi grindină în judeţul Bacău

Ziarul Financiar acum 58 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de vreme rea în judeţul Bacău, valabilă sâmbătă, până la ora 14.15. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcari electrice, intensificări ale vâ

Vremea

București
acum

34°
sâm.

22°/34°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°