"Congresul PD-L a fost precum congresul PCR". Auzi asta adesea in zilele de dupa Conventia Nationala a partidului de guvernamant. Argumente? Aplauze ca la al X-lea congres, castigatorul stiut mai dinainte si un Traian Basescu ce trebuie, neaparat, sa fie Ceausescu, nu?
Ei bine, nu. Nu poti asemana congresul PD-L cu congresul PCR. Sau poti, daca esti din USL si mergi pe aceeasi placa a comparatiilor fortate, daca esti Cristian Tudor Popescu sau daca nu ai fost la congres.
De fapt, n-a fost vorba de asa ceva. Sigur, a fost vorba de baronism si baronet care-si urmareste interesele, a fost vorba de invarteli de culise, a fost vorba de un castigator care a beneficiat de sprijinul lipsit de fair play al sefului de stat, am avut un aparat de partid care a tras, discret sau mai putin discret, cu seful cel mare. Ca la toate partidele, de altfel.
Dar a asemui congresul PD-L cu cel al Partidului Comunist Roman e prea mult. Inseamna sa nu vezi ca invingatorul a avut un contracandidat puternic, care ar fi luat mult mai multe voturi fara interventia lacrimogena si bine tintita a lui Traian Basescu.
Inseamna sa nu vezi ca in PD-L sunt doua tabere care s-au infruntat sonor si agresiv, in sala sau pe scena, iar una din ele a indraznit sa mearga impotriva liniei oficiale si chiar impotriva lui Traian Basescu.
Si mai inseamna sa intri in acelasi joc neserios al aruncarii unor cuvinte ca la carciuma, care se practica intens pe scena publica romaneasca, in presa ori in politica. Ca asa suntem noi, bombastici si balcanici.
PD-L nu e PCR. E un partid la fel de democratic precum PSD si PNL, desi, la ultimul, congresul realegerii lui Crin numai foarte democratic nu se poate numi. La toate, e democratie romaneasca. Schioapa si usor neserioasa.
Ce s-a vazut din sala
Emil Boc a castigat functia de pres