Foto: Cristian Marcu Iubitor de istorie contemporană, pentru mine, Congresul PDL rămâne în memorie nu pentru competiţia acerbă de prin holuri şi camere de hotel, nu pentru cravatele violet, nu pentru bufet, momentele vesele cu domnul Paleologu, leşinuri şi finalul „Tati, a învins Boc!”. De toate astea se ocupă şi se vor ocupa, fără îndoială, politologii de acum şi cei ai viitorimii. Pe mine m-a marcat fraza, udată cu lacrimi, a lui Traian Băsescu: „Nici un partid n-a făcut atât de mult bine României ca PDL!”.
Sigur că în jurul acestei exprimări pluteşte încă destul de mult mister. La ce perioadă se referea preşedintele, de pildă? Are el în vedere numai anii scurşi de la comunism încoace? Textul pare mai degrabă atotcuprinzător. Prin urmare, acţiunea PDL depăşeşte în amploare opera Brătienilor, a marilor conservatori, dar şi perioada lui Cuza şi acţiunea Partidului Naţional din Ardeal. E bine de ştiut pentru viitoarele manuale alternative, obligatorii, de istorie a patriei.
În al doilea rând, cred că binele invocat se cerea şi el explicat mai atent. Să fie vorba despre monopolizarea aproape militarizată a scenei de dreapta după un deceniu şi jumătate de luptă la stânga? Despre stimularea spaţiului extremist al minorităţii maghiare? Să fi avut în vedere Traian Băsescu capacitatea PDL de a se izola pe scena publică prin trădarea tuturor partenerilor? Kilometrii de autostradă reuşiţi? Milimetrii pătraţi de săli de sport pentru licee? Sau preşedintele se referea la Marea Operă social-economică a guvernului Boc? La scăderea cu un sfert a salariilor în domeniul public şi la zecile de mii de firme private care au tras obloanele? La dispariţia sistemului de sănătate? La cartof, care tinde să ajungă la preţul ciocolatei? Iată un alt subiect care rămâne de lămurit. Sau poate se gândea la clientela PD