Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Papiu, în topul atestaţilor GDS din România

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 18 mai 2011 ·

Sala Festivă a Colegiului Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” a găzduit miercuri, 18 mai, festivitatea de decernare a atestatului de limba germană, obţinut în urma promovării examenului Großes Deutsches Sprachdiplom (GDS). Examenul, desfăşurat în două etape atestă un grad de stăpânire a limbii germane apropiat de nivelul vorbitorilor nativi. În prezenţa părinţilor, elevilor, a conducerii şcolii şi a reprezentanţilor Ambasadei Germaniei în România, au fost acordate diplomele elevilor papiişti, diplome care certifică nivelul superior de pregătire în cunoaşterea limbii germane. Festivitatea a debutat cu un program cultural artistic susţinut de elevii secţiei germane din cadrul Colegiului Papiu, după care Gronen Hubert consultantul de specialitate al Ambasadei Germaniei în România a înmânat diplomele celor 15 elevi din clasa a XII-a care au trecut cu brio examenul GDS. “Felicit pe cei care au participat la acest examen, care au realizat un lucru deosebit de care pot fi mândri deoarece au obţinut un atestat, o diplomă a cărui merit nici dacă am fi vrut, nu am fi putut interveni. Un merit deosebit în rezultatele acestor elevi îl are şi profesoara Helmine Pop, şi îi adresez mulţumiri pe această cale. Cu această diplomă, cei care au intrat în posesia ei, pot studia în Germania, iar la facultăţile din România, cu profil de limbă germană, atestatul este recunoscut drept examen de admitere. Sunt două feluri de atestate, în funcţie de punctajul realizat, şi anume B1 şi C1. Toţi cei care primesc această diplomă au drept de studiu în Germania, şi colegii lor mai tineri, din clasele a X-a şi a XI-a, ar trebui să ştie că dacă vor să beneficieze de o bursă în străinătate, ar trebui să primească nivelul lingvistic C1 la acest atestat”, a precizat Gronen Hubert consultantul de specialitate al Ambasadei Germaniei în România.

Colegiul Papiu, fruntaş pe ţară

Cei 15 elevi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 22 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 38 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°