Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Braşov nu vor fi penalizări pentru SAPS

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 18 mai 2011 ·

99,5% dintre fermierii braşoveni au depus cereri pentru subvenţia pe suprafaţă prin sistemul informatic IPA Online

Toţi cei 14.500 de fermieri estimaţi că vor depune cereri în cadrul campaniei SAPS 2011 au făcut acest lucru, iar la Braşov nu se vor acorda penalizări pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor, a anunţat, ieri, Ion Ciocan (foto medalion), directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Potrivit acestuia, 99,5% dintre fermierii braşoveni au depus cererile prin intermediul aplicaţiei IPA Online, „doar 510 dintre cei 14.500 depunând cererile în format clasic”. Cererile respective acoperă o suprafaţă de 178.000 de hectare.

În acest an, fermierii vor primi din fonduri europene 100 de euro/ha, comparativ cu 80,36 euro/ha în 2010, iar din bugetul naţional suma urmează să fie stabilită prin hotărâre de guvern. Anul trecut a fost acordată o sumă complementară de 50,64 euro/ha din buget.

Se depun cereri pentru ovine şi caprine

Directorul APIA Braşov a anunţat că în perioada 16 mai – 15 iunie se depun cereri pentru acordarea de plăţi de la bugetul statului pentru crescătorii de ovine şi caprine. „Sumele care vor fi acordate încă nu au fost stabilite, dar condiţiile au rămas aceleaşi ca şi anul trecut. Astfel, vor putea depune cereri fermierii care deţin cel puţin 50 de oi sau cel puţin 25 de capre, iar aceştia trebuie să le deţină în exploataţie până în luna august pentru că în perioada 16 iunie – 31 august vom realiza controale cu privire la efectivul de animale deţinute”, a explicat Ion Ciocan. 99,5% dintre fermierii braşoveni au depus cereri pentru subvenţia pe suprafaţă prin sistemul informatic IPA Online

Toţi cei 14.500 de fermieri estimaţi că vor depune cereri în cadrul campaniei SAPS 2011 au făcut acest lucru, iar la Braşov nu se vor acorda penalizări pentru nedepunerea la termen a declara

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1, Pentru danezi a marcat Eriksen

News.ro acum 27 minute
Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul,

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°