Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aiudul, cetatea care piere, dar nu se predă

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 mai 2011 ·

Autorităţile locale nu au bani pentru reabilitare, iar Guvernul nu vrea să aloce fondurile necesare.

Una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale din Transilvania este în pericol din cauza nepăsării autorităţilor. Cetatea din Aiud se degradează de la o zi la alta. Primăria Aiud nu dispune de banii necesari pentru reabilitare, iar Guvernul României refuză să aloce fondurile necesare, deşi reprezentanţii Executivului au promis încă din anul 2008 că vor asigura finanţarea pentru lucrările de renovare. În pericol se află şi Castelul Bethlen, situat chiar la intrarea în cetate, în care se află şi sediul Muzeului de Istorie Aiud.

Trei nume, un singur oraş

În inima Transilvaniei, în lunca Mureşului, străjuită de dealuri domoale, se află un oraş interesant. Românii îi spun Aiud, maghiarii - Nagyenyed, iar saşii l-au botezat Strassburg am Mieresch. În centrul Aiudului se află fortificaţia ridicată de saşii veniţi, acum sute de ani, din Saxonia, Luxemburg şi Alsacia. Cetatea este în paragină, iar pietrele care de desprind şi cad de pe ziduri par că se scurg prin clepsidra care măsoară decăderea oraşului. Fortificaţia este ştirbă, pentru că unul dintre cele nouă turnuri, apărate odinioară de breslaşii aiudeni, nu mai există. Tencuiala s-a desprins de pe ziduri, iar cărămizile îşi arată goliciunea. Reparaţiile întârzie pentru că municipalitatea nu are bani, spune primarul Horaţiu Josan. „Am depus mai multe proiecte de finanţare, pentru că bugetul local este prea mic pentru a permite lucrări de mare anvergură. Guvernul ne-a promis, în 2008, bani pentru reparaţii, dar au venit alegerile, s-a schimbat Guvernul şi nu am mai primit nici un leu. Acum, avem din nou promisiuni de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", spune Horaţiu Josan, primar PNL.

Cetatea ştiinţei

În perioada sa de glorie, Aiudul era o cetate a ştiinţei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°