A fost isteţ şi s-a îmbogăţit din florile oferite româncelor. Numele lui e Mehmet Songur, locuieşte în Antalya şi a ştiut să profite de faptul că România importă anual cel puţin 175 de milioane de flori, bună parte dintre acestea provenind din Turcia, în timp ce producţia internă reprezintă mai puţin de un sfert din consumul total. În urmă cu două săptămâni, RL a făcut o incursiune în agricultura turcă, cea care reprezintă în acest moment principalul furnizor de produse horticole al României. Cu această ocazie l-am întâlnit pe Mehmet, un om de afaceri care exportă flori doar pentru pieţele din România.
Ne-am întâlnit cu Mehmet undeva la periferia oraşului Antalya, într-o zonă cu puternic iz rural: drumuri desfundate, case modeste şi oameni îmbrăcaţi ponosit, solarii moderne alternând cu sere ruginite. Pe turc l-am găsit între florile multicolore, verificând firele ce urmau să fie tăiate, ambalate şi îmbarcate în camionul cu destinaţia România. Ferma lui exploatează pământul, utilizând ultimele tehnologii în domeniu şi cele mai performante tipuri de seminţe produse de olandezi.
Am stat de vorbă cu florarul turc în româneşte, limbă pe care o stăpâneşte foarte bine: „Aaa! Bambina, Tanţa, Gina, Cristina, Doina cu Nicuşor, a doua Doină,(n.r. - capii familiilor de florari din Bucureşti), păi ei sunt oamenii cu care lucrez. Din ‘95 îi ştiu. Limba voastră am învăţat s-o vorbesc numai din contactele de negoţ cu românii", se laudă Mehmet.
Afacerea cu flori a familiei Songur a început în 1988 când tatăl lui Mehmet a construit un mic solar de 1.500 mp: „Tata a văzut că e o treabă mai curată, nu ca legumele. Pe atunci puţină lume creştea flori. Eu aveam doar 19 ani şi munceam ca salahor: plantam, tăiam şi împachetam firele, încărcam camioanele. Doi ani mai târziu ne-a venit ideea să exportăm flori".
În ‘90, familia Songur