Aceştia au sustras un radio cu CD, o staţie emisie-recepţie şi două navigatoare, toate în valoare de aproximativ 3.200 lei, precum şi suma de 350 euro care se afla într-un portofel, sub scaunul conducătorului auto.
Ieri noapte, autori necunoscuţi au sustras mai multe bunuri dintr-un autotren parcat într-un spaţiu special amenajat în cadrul unei firme din Siret.
Poliţiştii au constatat că hoţii au pătruns în autovehicul prin forţarea turelei de pe cabină, iar din interior au sustras un radio cu CD, o staţie emisie-recepţie şi două navigatoare, toate în valoare de aproximativ 3.200 lei, precum şi suma de 350 euro care se afla într-un portofel, sub scaunul conducătorului auto.
„De asemenea, cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că din interiorul cabinei autotrenului a mai fost sustrasă şi o geantă în care se aflau mai multe documente, ştampile şi facturi ale firmei, precum şi ale altei societăţi tot din Siret”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Citiţi şi: Utilaj furat din Austria, depistat în trafic în municipiul Suceava