Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se abţin judecătorii să intre în procese Schimb de robe în cazul crimelor de la Cernavodă

Publicat in Ziua Constanta, joi 19 mai 2011 ·

Cu două crime recunoscute cu nonşalanţă, Giani Deli-Iorga, bărbatul care a înspăimântat localitatea Cernavodă şi în final întreaga ţară cu faptele pe care spune că le-a comis, a fost deferit instanţei sub acuzaţi de omor calificat şi deosebit de grav. Totuşi, procesul nici n-a început, că judecătorii de caz au început să facă schimburi de dosare.

Mai exact, prin sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor la instanţele de judecată, cazul a fost atribuit iniţial completului F3 al Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, cu prim termen de judecată la data de 8 iunie 2011, ora 8.30. Completul cu pricina este prezidat de magistratul Cristian Deliorga, fost procuror, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, devenit judecător la sfârşitul anului trecut. Dată fiind asemănarea de nume între cel al judecătorului de caz şi cel al suspectului deferit instanţei pentru omor deosebit de grav, primul a renunţat la dosar, înaintând o cerere de abţinere. În urma analizării motivelor pentru care magistratul Deliorga nu a dorit să intre în acest proces de către un alt complet de judecată din aceeaşi instanţă, solicitarea sa a fost considerată întemeiată, iar dosarul a fost repartizat unui alt judecător. Mai exact, este vorba despre completul F4 al Secţiei penale a Tribunalului, prezidat de magistratul Iuliana Radu. În aceste condiţii, procesul este programat să înceapă mai devreme decât se preconiza iniţial, prima înfăţişare fiind fixată pentru data de 6 iunie, tot de la ora 8.30. Amintim că, potrivit unui comunicat remis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Giani Deli-Iorga a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tâlhărie. „În sarcina inculpatului", au spus procurorii, „s-a reţinut că la data de 3.01.2011 în jurul orelor 11.00 a mers la domiciliul victimelor Garoafă Petre şi Garoafă Elena şi, după intrarea pe rând

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 15 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 15 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum 47 minute
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°