Confruntate cu un val în creştere de migranţi, mai ales în contextul revoltelor din ţările arabe şi al situaţiei de conflict militar din Libia, ţările europene au dezbătut constant în ultimele luni problema gestionării migraţiei. Grecia, una dintre ţările cel mai afectate de valul de migraţie venit dinspre ţările arabe, a propus o soluţie extrem de controversată : crearea unui zid securizat la frontiera sa terestră cu Turcia. Propunerea, chiar dacă a fost primită cu ostilitate de majoritatea oficialilor europeni, ca şi de guvernanţii turci, va fi pusă în aplicare în perioada următoare, Guvernul grec alocând deja sumele necesare operaţiunilor preliminare ce ţin de exproprieri, proiectare şi alcătuirea documentaţiei.
O propunere şocantă
Pentru că dintre toate ţările comunitare, Grecia este cea mai afectată de migraţia venită dinspre ţările arabe, la începutul acestui an Guvernul elen a anunţat o măsură de oprire a valurilor de migranţi clandestini considerată şocantă de către o bună parte din reprezentanţii instituţiilor europene.
Astfel, autorităţile greceşti plănuiesc să construiască un zid de-a lungul frontierei terestre a Greciei cu Turcia. Construcţia, ce se va întinde pe 206 kilometri, are exlusiv scopul de a opri imigranţii ilegali, după modelul zidului de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.
“Cooperarea Greciei cu alte state ale U.E. merge bine. Acum plănuim să construim un zid, pentru a face faţă imigraţiei ilegale” – acesta a fost primul anunţ oficial făcut în acest an pe această temă de către ministrul grec pentru Imigrare, Christos Papoutsis, fost comisar european pentru Energie.
Proiectul, care a declanşat critici în Grecia şi a fost primit cu reţinere în restul Europei, prevede şi instalarea de camere termice şi intensificarea activităţii de patrulare.
“Societ