Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul DSK : Două opţiuni, două scenarii juridice

Publicat in Jurnalul, joi 19 mai 2011 ·

Scenariile juridice care vor urma şi dacă DSK va pleda "nevinovat”, şi dacă va pleda "vinovat” sunt detaliate pe etape într-o infografie de către cotidianul francez Le Figaro.

1. DSK pledează "nevinovat”

● Luni, 16 mai, Dominique Strauss Kahn a compărut în faţa unui judecător al unui tribunal penal din New York, din Manhattan, care i-a citit actul de acuzare.

Avocaţii săi au cerut eliberarea pe cauţiune a clientului lor, dar judecătorul a respins cererea.

În aceeaşi seară, DSK este trimis în penitenciarul Rikers Island.

● 16 mai – 20 mai

Procurorul de caz prezintă unui "mare juriu” compus din 16 până la 23 de juraţi, traşi la sorţi, elementele de acuzare, în absenţa judecătorului şi în şedinţe desfăşurate cu uşile închise.

Dacă juriul consideră că sunt suficiente probe în dosar care să justifice începerea unui proces, decide, cu majoritate, asupra unei inculpări oficiale. În caz contrar, se pronunţă pentru punerea în libertate a acuzatului. Juriul astfel format îi transmite judecătorului Curţii Supreme ce decizie a luat.

În cadrul audierilor, părţile şi avocaţii lor pot fi prezente, însă numai suspectul şi victima au dreptul să vorbească.

● Vineri, 20 mai, acuzarea oficială, la Curtea Supremă

Dosarul de caz este transferat Curţii Supreme din New York, care, în acest caz, este un tribunal de primă instanţă, pentru a formula acuzarea oficială, ce deschide calea iniţierii unei anchete prealabile procesului propriu-zis. Apărarea are acces la dosar.

Avocaţii lui DSK pot cere din nou eliberarea pe cauţiune a clientului lor.

Judecătorul de caz este desemnat în aceeaşi zi.

● Pregătirea procesului, în lunile următoare

Apărarea şi acuzarea pregătesc şi prezintă "moţiuni preliminare”. Avocaţii examinează probele de care dispune procurorul, care propune şi prezintă noi martori şi experţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 8 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Mai multe grădinițe din Botoșani vor funcționa pe perioada vacanței de vară. Vezi care și programul!

Botosani News acum 13 minute
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani vine în sprijinul părinților din județul Botoșani organizând, în perioada vacanței de vară, activități educative în grădinițe. Cererile pentru participarea copiilor la programul de activități educative, desfășu

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 7 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 9 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°