Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPAS a scos la licitaţie construcţia parcării supraetajate din strada Tribunalului

Publicat in Bihoreanul, vineri 20 mai 2011 ·

Anunţul de licitaţie al lucrărilor viitoarei parcări supraetajate din strada Tribunalului a fost postat pe vineri pe SEAP. Regia Autonomă a Pieţelor Agrement şi Salubritate (RAPAS) intenţionează să achiziţioneze prin licitaţie publică deschisă serviciile de proiectare şi executie a complexului multifuncţional cu parcaje supraetajate pentru suma de 7 milioane euro fără TVA.

Conform anunţului durata de elaborare a proiectului tehnic va fi de maxim 30 de zile, de la data semnării contractului cu câştigătorul licitaţiei, iar durata de execuţie a lucrărilor de construcţie va fi de maxim 18 luni de la data emiterii ordinului de începere al lucrărilor. Durata de decontare a lucrărilor va fi de 5 ani de la finalizarea investiţiei.

După trei încercări eşuate de atrage un investitor privat care să construiască imobilul urmând să îşi amorzizeze investiţia din taxele de parcare municipalitatea a hotărât să ridice clădirea din fondurile bugetului local.

Consiliul Local a transferat la sfârşitul lunii martie construirea parcării în sarcina RAPAS care va plăti lucrările prin bilete la ordin cu sume egale şi scadenţe lunare pe o perioadă de cinci ani.

Sumele necesare vor fi asigurate de municipalitate care va vira banii RAPAS-ului cu titlul de subvenţii pentru investiţii. Consiliul Local a acordat regiei inclusiv dreptul de a ipoteca construcţia în scopul onorării la scadenţă a biletelor la ordin. După terminarea plăţilor parcarea va trece în proprietatea municipiului.

Anunţul de licitaţie al lucrărilor viitoarei parcări supraetajate din strada Tribunalului a fost postat pe vineri pe SEAP. Regia Autonomă a Pieţelor Agrement şi Salubritate (RAPAS) intenţionează să achiziţioneze prin licitaţie publică deschisă serviciile de proiectare şi executie a complexului multifuncţional cu parcaje supraetajate pentru suma de 7 milioane euro fără TVA.

Conform

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 7 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 3 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum o ora
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 5 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 3 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 8 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum o ora
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 5 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°